ISU va plăti 20 milioane de euro pentru o linie tehnică de spălare a echipamentelor de protecţie

Mina Irina
Politică / 9 octombrie 2016

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) va plăti 20 de milioane de euro, cu TVA inclusă, pentru o linie tehnică de spălare şi întreţinere a echipamentelor de protecţie purtate de pompieri la intervenţii, achiziţionată de la firma Drager Safety Romania, care a câştigat contractul în urma unei licitaţii, potrivit unor surse din presă.

La licitaţia deschisă a participat un singur ofertant, acesta câştigând contractul, a cărui valoare se ridică la 74,19 milioane lei (16,66 milioane euro), fără TVA.

Contractul implică încheierea unui acord-cadru pe o perioadă de patru ani.

IGSU intenţionează să achite contravaloarea contractului din fonduri europene, întrucât deţine calitatea de aplicant în cadrul Proiectului "Răspunsul eficient salvează vieţi II" finanţat prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014 - 2020, Axa prioritară 5 - "Promovarea adaptării la schimbările climatice, prevenirea şi gestionarea riscurilor".

În cadrul proiectului vor fi achiziţionate 20 de motopompe remorcabile de mare capacitate, 30 de cisterne autopompe de mare capacitate, 13 ambarcaţiuni cu motor de salvare, 50 de autocamioane de transport al materialelor la intervenţie, 24 de cisterne autopompe cu capacitatea de 9.000 de litri şi 52 de autospeciale pentru transportul pompierilor la intervenţie, conform aceloeaşi surse.

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb