JEAN-CLAUDE TRICHET, PREŞEDINTELE BCE:  Lipsa de transparenţă - vinovată de turbulenţele de pe pieţele financiare

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 5 iunie 2008

Lipsa de transparenţă - vinovată de turbulenţele de pe pieţele financiare

Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude Trichet, susţine că lipsa de transparenţă este unul din factorii principali care au cauzat turbulenţe de pe pieţele financiare în ultimele nouă luni.

"Turbulenţele actuale au demonstrat, încă o dată, că opacitatea privind situaţia pieţelor, a instrumentelor sau instituţiilor financiare este reţeta pentru o catastrofă", a declarat Trichet, prezent la a doua zi a forumului Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), care se desfăşoară la Paris. În opinia sa, lipsa de informaţii pertinente şi de încredere îi determină pe jucătorii de pe piaţă să-şi asume ipoteza cea mai rea cu putinţă în privinţa instituţiilor şi a instrumentelor financiare, respectiv să acţioneze în consecinţă.

Preşedintele BCE susţine că, în asemenea condiţii, este esenţială creşterea transparenţei, ca o măsură de securitate împotriva unui "comportament de turmă iraţional" şi a unei "molipsiri nejustificate în momente de stres". Pentru a explica acest lucru, Trichet a făcut referire la criza asiatică de la finele anilor "90, când aflarea situaţiei rezervelor din unele ţări a generat în piaţă ideea că toate celelalte state mint, ceea ce a contribuit la extinderea panicii.

Trichet consideră că trans­parenţa "nu numai că permite o distribuţie optimă a resurselor, dar evită şi propagarea panicii în momente de criză".

Drept urmare, preşedintele BCE susţine că este important să se tragă învăţăminte din criza financiară izbucnită în SUA, în vara trecută.

Pe de altă parte, Trichet a trecut în revistă modul în care a acţionat BCE de la începutul crizei împrumuturilor ipotecare cu risc ridicat din Statele Unite ale Americii şi a afirmat că turbulenţele generate "au fost primul test al sistemului financiar actual". Trichet a dat asigurări că băncile centrale vor fi foarte vigilente în aplicarea recomandărilor raportului Forului de Stabilitate Financiară, care ar trebui lansat cel târziu în 2009.

Trichet consideră că, în primul rând, trebuie lăsat sectorul privat să-şi elaboreze propriile coduri de conduită, şi numai dacă acestea se dovedesc incapabile să stabileas­că "criterii spontane" de transparenţă, autorităţile sunt obligate să intervină.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb