Canotajul face o nouă bucurie iubitorilor de sport din ţara noastră. Echipajul de 8+1 al României, format din Mădălina Bereş, Roxana Anghel, Maria Rusu, Iuliana Buhuş, Adriana Adam, Amalia Bereş, Iuliana Popa, Simona Radiş şi Victoria Petreanu, a câştigat medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Paris. Este a treia medalie pentru România la JO, după cele câştigate de David Popovici (înot) şi Marian Florian Enache şi Andrei Sebastian Cornea (dublu vâsle), şi a şaptea per total.
Mesajul COSR nu a întârziat să apară: "După 20 de ani, barca de 8+1 a României a câştigat aurul olimpic în proba feminină!
Cu Simona Radiş, Ioana Vrînceanu, Amalia Bereş, Adriana Adam, Maria Lehaci, Ancuţa Bodnar, Roxana Anghel, Magda Rusu şi Victoria Petreanu, România a scris istorie azi pe apa de la Vaires sur Marne.
Este a 10-a medalie pentru România în această probă, a 4-a de aur, după succesele consecutive de la Atlanta 1996, Sydney 2000 şi Atena 2004. Argintul a fost câştigat la Los Angeles 1984, Seoul 1988 şi Barcelona 1992, bronzul la Moscova 1980, Beijing 2008 şi Rio 2016.
Cursa finală de azi a fost o demonstraţie de forţă, dorinţă şi inimă pusă în fiecare lovitură. Antonio Colamonici şi Marcus Despina, antrenorul responsabil de barcă, le-au motivat pe fete pentru această luptă. România a dominat finala, a fost prima de la început la finiş şi fetele au ridicat mâinile deasupra capului. Bucuria lor e mândria României! Felicitări! Tututor! Sportive şi antrenori!"
Pe locul doi s-a clasat Canada, iar pe trei Marea Britanie.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 03.08.2024, 18:13)
Bravo, bravo fetele 8+1 Romania! si cu o lungime de barca . booom!