JOSE GURRIA: Economia mondială creşte cu ajutorul "cârjelor" politice

M.D.
Internaţional / 29 mai 2018

Economia mondială creşte cu ajutorul "cârjelor" politice

Aproape trei sferturi dintre statele membre ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) îşi bazează politica fiscală pe un anumit fel de stimulente, ceea ce înseamnă că politica este responsabilă pentru o mare parte din creşterea economică, a declarat, astăzi, secretarul general al OECD, Jose Gurria, informează CNBC.

Pe de altă parte, politica monetară rămâne foarte relaxată în multe state OECD, în special în Europa şi Japonia.

"Avem o situaţie în care economia nu stă încă pe propriile picioare. Are nevoie în continuare de sprijin, de anumite cârje politice. Aceasta înseamnă că, dacă stimulentele vor fi eliminate, creşterea se va aplatiza şi în consecinţă trebuie să asistăm pe partea politicilor structurale", a declarat Jose Gurria, un economist şi diplomat mexican care a negociat Acordul NAFTA în 1994.

Pe lângă îmbunătăţirea perspectivelor economiei mondiale, în ultima perioadă au crescut şi tensiunile comerciale, după ce preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat introducerea unor tarife vamale la o serie de produse. Dar, cu toate acestea, Jose Gurria nu este deosebit de îngrijorat de riscul unui război comercial.

"Vedem că există tensiuni comerciale. Dar, cu toate acestea, au loc foarte mult discuţii fără a fi impuse tarife", a apreciat Jose Gurria.

Acesta a apreciat că statele lumii nu vor rezolva problema dacă se concentrează pe consecinţele supracapacităţii.

"Cred cu tărie că, dacă nu ne aplecăm asupra miezului problemei, care este supracapacitatea, şi ne concentrăm doar pe consecinţele problemei nu vom face suficiente progrese", a spus Gurria.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb