Judecarea recursului în anulare împotriva achitării fostului preşedinte "Safi Invest" s-a amînat

Ingrid Zamfir
Ziarul BURSA #Anticorupţie / 24 februarie 2004

O parte dintre investitorii în "Fondul Mutual al Oamenilor de Afaceri" administrat de "Safi Invest" a solicitat recurs în anulare la sentinţa definitivă şi irevocabilă pronunţată de instanţă anul trecut, prin care George Danielescu, fostul preşedinte al "Safi Invest", a fost achitat.

Recursul în anulare a avut primul termen ieri, însă nu s-a judecat, fiind invocată lipsa de procedură pentru aproximativ 100 din cei 2.427 de investitori ce s-au constituit ca parte civilă în acest recurs. Avînd în vedere numărul mare de investitori care trebuie citaţi în acest proces, Mihai Nicolaevici, preşedintele "Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Investitorilor" (ANPI), a solicitat informarea lor prin afişarea citaţiei la uşa instanţei, pentru ca la termenul următor să nu mai fie probleme de procedură, propunere susţinută şi de reprezentantul Parchetului.

Preşedintele ANPI a solicitat, de asemenea, Parchetului General ca, în cazul în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul în anulare, să precizeze care este cuantumul prejudiciului pentru fiecare investitor parte în dosar, în ce modalitate se va face despăgubirea părţilor civile şi de unde vor fi luaţi banii, deoarece în cuprinsul recursului sînt aprecieri foarte vagi referitoare la aceste probleme. La momentul prăbuşirii FMOA, în 1996, fondul avea 200.000 de acţionari, dintre care au mai rămas aproape jumătate. Res-tul şi-a preschimbat certificatele de investitor în acţiuni "Elvila", sau bunuri acordate de societatea "Elvila", cum ar fi produse electrocasnice sau mobilă. Alţii şi-au răscumpărat o parte din bani în rate prin intermediul "Bankcoop".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb