JURNAL DE CĂLĂTORIE Budapesta în vremea ulcerului

Există zone ale lumii care şi-au impus o anumită amprentă culinară. Spre exemplu, dacă întrebi unde ar trebui să mergi dacă vrei să mănânci ceva foarte picant, printre primele trei destinaţii care sunt rostite sunt Ungaria şi Mexic. Aşa stând lucrurile, unde aş fi putut merge la scurt timp după un ulcer duodenal cu multiple complicaţii? Budapesta este răspunsul corect. Am fost întrebat ce am mâncat şi ce recomand. Biscuiţi, pâine prăjită şi brânză degresată a fost răspunsul, sincer dar complet nemulţumitor. Pentru toată lumea.

La un an după am revenit în Budapesta, de această dată cu mai mult curaj...pe partea culinară. Am decis să experimentez, cu atenţie şi îngrijorare. Am luat-o uşor, la pas, pahar, la lingură, cuţit şi furculiţă. În primă fază m-am lovit de ...bucătăria internaţională, căzută sub tirania hamburgerilor, a pizzei şi a pastelor. Nu a trebuit să cercetez prea mult însă pentru a ajunge la un gulaş cinstit, la un "csirke paprikas" (paprikaş de pui), la o supă de vişine (meggyleves) şi inevitabil la un vin de Tokaj. Prima impresie? Mi-am reamintit de ulcer şi ulcerul şi-a reamintit de mine. Oricât de optimist aş fi, să-i spun "bine ai revenit" nu am putut. Am decis ca la prima foame care mă va curta să mă răcoresc cu o ciorbă tradiţională de iepure. Era ceva în denumirea ei care mă facea că e nevinovată, calmă, pe alocuri chiar sfioasă. Zis şi făcut, doar că bucătarul a crezut că papilele gustative proprietate personală nu s-au întâlnit până atunci cu specificul local şi a decis să arunce în aer un praf de boia de ardei iute. Un praf cam de nivelul celui produs de lucrările la metroul din Drumul Taberei, Bucureşti, România. Explozie în gură, implozie în stomac şi când crezi că e momentul să te linişteşti într-un bar drăguţ, din amabilitate sau nu, chelnerul decide să îţi ofere o surpriză la cafea. O tuşă locală, crezi că e scorţişoară, dar nu, nu e, ci doar produsul obţinut în urma măcinării celor mai iuţi ardei iuţi. Aş fi cerut o apă, dar deja mă temeam, cu amprenta locală nu e cazul să te joci, mai ales când eşti imprudent şi insişti să ştie toată lumea că eşti turist.

Până la aterizarea pe Aeroportul Otopeni ardeiul iute m-a urmărit cu o insistenţă demnă de un stomac mai rezistent, în orez, supă şi chiar în gesztenyepure (piure de castane). Desigur, asta nu m-a împiedicat să cumpăr o cantitate consistentă de paprika ungurească, dulce şi iute, nu pentru uz personal, ci pentru prieteni şi nu numai.

Poftă bună!