Kanata Invest Corporation cere, din nou, schimbarea conducerii "Cemacon"

F.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 10 octombrie 2016

Kanata Invest Corporation, care deţine 6,02% din producătorul de cărămizi Cemacon (CEON) a solicitat, din nou, convocarea acţionarilor pentru schimbarea Consiliului de Administraţie al companiei, potrivit unui comunicat transmis Bursei de Valori Bucureşti.

Recent, CA-ul "Cemacon" a respins prima cerere în acest sens formulată de Kanata Invest Corporation.

Atunci, CA-ul Cemacon a transmis că a constatat că cererea de convocare a AGA nu a fost făcută în conformitate cu prevederile legale aplicabile şi a decis să solicite documente suplimentare.

Firma Kanata Invest Corporation, care se ocupă cu dezvoltarea imobiliară, este deţinută de Daniel Almăşan, şi a fost înfiinţată la începutul anului 2015.

De asemenea, Kanata Invest Corporation a achiziţionat şi un pachet de 5% din acţiunile producătorului de software pentru brokerii de asigurări Life is Hard (LIH), listat pe sistemul alternativ de tranzacţionare al BVB AeRO.

Cemacon a trecut, în ultimii ani, printr-un proces de restructurare a creditelor neperformante, agreat, în 2013, cu banca finanţatoare BCR.

În noiembrie 2013, "Cemacon", acţionarii săi majoritari şi Banca Comercială Română au semnat un acord de principiu privind restructurarea pachetului de credite de aproximativ 30 milioane de euro. La finalul lui 2013, banca a cesionat 12 milioane de euro din creditul societăţii către Business Capital For Romania Opportunity Fund Cooperatief U.A. (BOF) cu sediul în Olanda, fond la care banca avea o participaţie de 83,33%, care ulterior a fost transferată către Erste Bank, restul fiind în posesia omului de afaceri Florin Pogonaru.

În iulie 2015, fondul Business Capital for Romania Opportunity Fund a intrat în acţionariatul producătorului de cărămizi "Cemacon", după ce şi-a convertit în titluri creanţa de 12 milioane de euro. Fondul deţine acum 27,9% din "Cemacon".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb