Klaus Iohannis a promulgat Legea privind compensarea preţului energiei pentru persoanele vulnerabile

S.B.
Politică / 13 mai

Klaus Iohannis a promulgat Legea privind compensarea preţului energiei pentru persoanele vulnerabile

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului privind unele măsuri pentru acordarea unui sprijin categoriilor de persoane vulnerabile pentru compensarea preţului la energie suportat parţial din fonduri externe nerambursabile, informează Agerpres.

Potrivit OUG, "sunt considerate vulnerabile categoriile de persoane şi familii care au un venit pe membru de familie sub 2.000 de lei, la care se adaugă şi condiţiile de vârstă corelate cu capacitatea de muncă, fiind îndeplinite astfel toate condiţiile de vulnerabilitate pentru ca o persoană/familie în situaţie de risc de sărăcie să beneficieze de sprijin din fonduri publice pentru a compensa preţurile la energie".

Executivul explica la emiterea actului normativ că este necesară acordarea unui sprijin temporar pentru aproximativ 2,8 milioane de gospodării vulnerabile pentru a compensa preţul la energie, indiferent de natura acesteia, respectiv energie electrică, energie termică centralizată, gaze, butelie, lemne pentru foc, păcură, peleţi şi alte materiale de încălzire.

Bugetul pentru compensarea preţurilor la energie pentru persoanele vulnerabile este de 4.000.000 mii de lei şi are ca sursă de finanţare fonduri externe nerambursabile prin bugetul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), potrivit regulilor de eligibilitate stabilite prin Programul operaţional "Capital uman", Programul operaţional regional, Programul operaţional "Capacitate administrativă", Programul operaţional 'Competitivitate', precum şi prin Programul operaţional "Infrastructură mare" pentru perioada de programare 2014 - 2020, în limita economiilor care sunt identificate la nivelul acestora şi a sumelor care sunt considerate în risc de dezangajare în cadrul perioadei de programare 2014 - 2020.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. N-am inteles niciodata ce inteleg astia prin persoana "vulnerabila"... ??

    Cum ala pana in 2000 de lei e vulnerabil si ala intre 2000-3000 lei pe luna nu e vulnerabil...

    Nu inteleg si pace ! 

    Nu am înțeles niciodata cum se fac plafonările astea. Adică cine are 1999 de lei venit lunar primește compensare la energie, iar cine are 2001 lei venit lunar, nu mai primește compensare. Asta este legea promulgata de Ficus?

    1. Atata ii duce capu, nu te ambala. Daca ii ducea mai mult erau profesori la Oxford nu la Sibiu.

    mai lasati-ne cu taxele astea cat china si "redistribuite" pentru voturi.

    Dar persoanele cu handicap grav nu beneficiaza?

    ...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb