Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat, vineri, la întâlnirea cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, că noul buget multianual al Uniunii Europene trebuie să satisfacă nevoile diferite de dezvoltare şi convergenţă ale statelor membre şi să sprijine noile obiective asumate la nivel european, precum cele din domeniul digital şi al schimbărilor climatice.
"În cadrul discuţiilor, preşedintele Klaus Iohannis a prezentat aspectele de interes prioritar pentru România în raport cu viitorul buget al Uniunii, asigurând, totodată, de disponibilitatea ţării noastre de a contribui constructiv la avansarea negocierilor pentru ajungerea, în cel mai scurt timp posibil, la un acord cu privire la viitorul buget european. Preşedintele României a arătat că obiectivul unui acord rapid asupra acestui dosar politic major nu trebuie să prevaleze asupra calităţii bugetului", arată Administraţia Prezidenţială, într-un comunicat.
Şeful statului a reafirmat că România susţine un buget "ambiţios", preferabil la nivelul propus de Comisia Europeană, în special în contextul în care au fost adăugate noi obiective.
Preşedintele Klaus Iohannis a evidenţiat faptul că Uniunea şi-a asumat o serie de obiective importante prin Agenda Strategică pentru perioada 2019 - 2024, elaborată pe baza liniilor directoare agreate la Summitul de la Sibiu, iar o implementare reuşită a acestor obiective trebuie să fie susţinută de o finanţare corespunzătoare, precizează sursa citată.
Iohannis a insistat, în special, pe necesitatea asigurării finanţării corespunzătoare a Politicii de Coeziune şi a Politicii Agricole Comune, reiterând faptul că aceste două politici constituie principalele instrumente în reducerea decalajelor de dezvoltare între statele membre şi între diferitele regiuni europene.
El a subliniat că recuperarea decalajului de dezvoltare faţă de media Uniunii Europene reprezintă o prioritate majoră şi pentru România şi că, prin prisma acestor realităţi, ţară noastră trebuie să beneficieze de alocări naţionale substanţiale pentru aceste două politici.
Preşedintele Klaus Iohannis şi preşedintele Consiliului European au avut această întrevedere pe tema Cadrului Financiar Multianual pentru perioada 2021 - 2027, în vederea pregătirii reuniunii extraordinare a Consiliului European din 20 februarie.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 07.02.2020, 21:30)
Ca altfel??..
????????