Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, la deschiderea anului universitar, la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, că România are nevoie de mai mulţi absolvenţi de studii superioare, pentru că dezvoltarea economică sustenabilă şi societatea la care aspirăm nu pot deveni realitate decât prin contribuţia cât mai multor cetăţeni foarte bine pregătiţi, informează news.ro.
"Se deschide astăzi un nou capitol, plin de provocări şi oportunităţi, care aduce cu sine promisiunea descoperirii şi a inovaţiei. Am încurajat întotdeauna tinerii să-şi urmeze vocaţia şi pe profesori să acorde o atenţie specială cultivării talentelor. Sunt bucuros, aşadar, ca, de Ziua Internaţională a Muzicii, pe care o celebrăm pe 1 octombrie, să mă aflu aici, la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, alături de cei care îşi împletesc destinele în domeniul creaţiei şi al performanţei artistice", a declarat preşedintele în discurs.
Klaus Iohannis a arătat că de-a lungul timpului, această instituţie a trecut prin numeroase schimbări, dar a rămas fidelă misiunii sale de a forma şi educa tineri pasionaţi de muzică.
"Peste doar câteva zile, vom aniversa 160 de ani de la înfiinţarea Conservatorului, care a fost mereu un centru de inovaţie şi de creativitate, un veritabil hub al rezistenţei prin cultură, chiar şi în cele mai negre perioade ale istoriei noastre. Sunt 160 de ani de excelenţă educaţională şi artistică, ce se datorează inclusiv deschiderii universităţii dumneavoastră către mediul internaţional. Salut eforturile întregii comunităţi academice de a se implica în programe de cooperare şi în parteneriate internaţionale, dar şi în proiecte cu finanţare nerambursabilă, care vor susţine digitalizarea, precum şi renovarea şi modernizarea edificiului unde ne aflăm chiar astăzi", a afirmar şeful statului.
Preşedintele a mai spus că, la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, a descoperit un model pedagogic care îşi propune să identifice potenţialul şi să-l cultive, fără a neglija niciun moment nevoia de autenticitate a artistului.
"Dacă adăugăm şi preocuparea pentru bunăstarea emoţională a cursanţilor, descoperim o abordare care este un exemplu bun de urmat pentru toate unităţile de învăţământ superior, nu numai pentru cele din învăţământul superior vocaţional. Virtuozitatea şi excelenţa artistică necesită nu doar talent, ci şi multă muncă şi sacrificiu personal. Aceasta este o lecţie preţioasă nu doar pentru studenţii de aici, ci pentru toţi cei care aspiră la competenţă şi perfecţiune în orice domeniu de activitate", a arătat Klaus Iohannis.
Preşedintele a transmis un mesaj către studenţi, la începutul anului universitar.
"Vă îndemn ca, indiferent de facultatea pe care aţi ales să o urmaţi, să vă bucuraţi din plin de aceşti ani de maturizare şi de formare academică.
Încercaţi, totodată, să fructificaţi toate şansele pe care vi le dă sistemul de învăţământ, pentru că în ultimii ani au sporit semnificativ investiţiile în educaţie, prin implementarea Programului Naţional de Redresare şi Rezilienţă. De la introducerea unor programe de creştere a accesului la învăţământul superior, ca "Primul student" sau "A doua şansă", la majorarea fondului de burse, toate aceste măsuri au avut în vedere acelaşi obiectiv: reducerea decalajului faţă de media statelor europene prin creşterea numărului de studenţi", a arătat preşedintele Iohannis.
El a menţionat că "România are nevoie de mai mulţi absolvenţi de studii superioare, pentru că dezvoltarea economică sustenabilă şi societatea la care aspirăm nu pot deveni realitate decât prin contribuţia cât mai multor cetăţeni bine, foarte bine pregătiţi, competitivi şi care îşi pun în valoare creativitatea".
"Vă doresc tuturor multă perseverenţă, deschidere şi încredere în forţele proprii! Fiţi îndrăzneţi şi alegeţi să participaţi la experienţe internaţionale de învăţare, cum este Erasmus, precum şi la activităţi extracurriculare care să vă completeze calificarea formală", a spus preşedintele.
Klaus Iohannis le-a transmis cadrelor didactice că prestigiul învăţământului superior românesc depinde, în bună măsură, de mobilizarea şi de implicarealor, care înseamnă nu numai rolul de predare, ci şi proiecte de cercetare, activitate publicistică intensă, mentorat şi îndrumare a studenţilor.
"Mă bucur că anul acesta am văzut adoptate măsuri ferme de consolidare a eticii universitare, pentru că cei care au ales rigorile cercetării la nivel înalt merită să aparţină unor comunităţi de care să fie mândri, alături de colegi care le împărtăşesc valorile. Sunt încrezător că îmbunătăţirea cadrului de norme la nivel academic va aduce universităţile şi centrele de cercetare româneşti pe poziţii tot mai bune în clasamentele internaţionale", a declarat preşedintele.
"Vă încurajez să contribuiţi şi pe mai departe la modernizarea învăţământului superior românesc, inclusiv prin preluarea unor modele de bune practici de la universităţi internaţionale. Orice spaţiu dedicat învăţării trebuie să fie unul al încrederii reciproce, al respectului şi al deschiderii spre cunoaştere.
Este convingerea mea că anii studenţiei nu trebuie să fie doar cei de formare a abilităţilor profesionale, ci şi cei în care se conturează un model civic bazat pe solidaritate, pe recunoaşterea meritelor şi a performanţei, dar şi pe încurajarea acestora. Vă doresc un an academic de succes, cu amintiri frumoase şi cu realizări pe măsură", a mai afirmat şeful statului în discurs.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 01.10.2024, 13:33)
Deci “cantitate” nu “calitate”…scoateti-i pe toti “doctori” ca aici suntem pe primul loc in lume:-)
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 01.10.2024, 23:48)
Corect. Nivelul actual al absolventilor de facultate este uneori mai jos decat cel al BAC-ului de acum 20-30 de ani.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 01.10.2024, 13:42)
Gargară, la fel cu găselnița profesorasului provincial ajuns sus, care ne-a servit "România educată".
....nevoie de mai mulți absolvenți de studii superioare, viitori "dotore" scoși pe bandă rulantă (și pe bani obținuți dubios) de către facultățile SRL.
2.1. Asta-i chiar culmea (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 01.10.2024, 17:09)
Asta-i chiar culmea, un hotzoman puturos sa ne spuna care e calea in viata, si acea cale sa fie "educatia"
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 01.10.2024, 23:10)
In veata tre sa nai gheneon(KWI,ganditor-tacator 2014-2024)
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 01.10.2024, 15:19)
Ptr ce? Cele mai multe joburi disponibile sunt fara studii superioare :)
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 01.10.2024, 16:54)
Sa exportam tineretul scolarizat, poate primeste si el un comision/creier exportat.
4. Intrebarea este
(mesaj trimis de Anonima în data de 01.10.2024, 18:54)
Trebuie să ne întrebăm de ce l-a tinut presa in brate atâta timp. Iohannis e un șarpe crescut la san.
4.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de anonim în data de 02.10.2024, 09:05)
Ce vina are IOHANNIS ca un popor(care la ales de doua ori? ) este RETARDAT.!