Lasconi: Mă bucur că de astăzi avem în sfârşit în vigoare un acord pentru încetarea focului în Gaza

R.S.
Politică / 19 ianuarie

Lasconi: Mă bucur că de astăzi avem în sfârşit în vigoare un acord pentru încetarea focului în Gaza

Preşedinta USR, Elena Lasconi, şi-a exprimat bucuria duminică pentru intrarea în vigoare a acordului pentru încetarea focului în Gaza, scrie Agerpres.

''Mă bucur că cei peste un milion de copii din Gaza nu vor mai trăi sub ameninţarea bombelor, fără acces la apă potabilă, hrană şi medicamente. Sper ca nici copiii din Israel să nu mai fie nevoiţi să se adăpostească de rachetele Hamasului şi ale altor organizaţii teroriste. Copiii, civilii în general, indiferent în ce loc se află, ar trebui să fie în siguranţă. De aceea, eliberarea ostaticilor israelieni este esenţială'', a scris Lasconi, pe pagina sa de Facebook.

Ea şi-a exprimat speranţa că palestinienii şi israelienii se vor aşeza din nou la masa tratativelor, iar pacea care va veni să fie una de lungă durată.

''Au trecut mai mult de 15 luni de la atacurile teroriste din octombrie 2023 şi de la începutul războiului şi am asistat la un adevărat dezastru umanitar'', a menţionat lidera USR, potrivit Agerpres.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. Bine ca nu se mai bate hamas cu hezbolah,parca asa ne a spus doamna!

    Dupa acordul asta putem avea si noi alegeri linistite.

    Sa oprească focul și sa vorbească! Inimaginabil bah!!!!!!

    Aștepta toată lumea părerea matale....

    Trump a intrat in situation room cand a aflat ca Lasconi si-a exprimat bucuria.

    Se si vede doamna din poza ca esti bucuroasa. Sanatate!

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7671
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2843
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0138
Gram de aur (XAU)Gram de aur452.3179

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb