Legi privind statutul poliţistului, promulgate de preşedintele Iohannis

George Forcoş
Politică / 12 iulie 2016

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat marţi decretele pentru promulgarea a două legi privind statutul poliţistului, informează un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Legea privind OUG nr. 3/2016 pentru modificarea şi completarea Legii 360/2002 privind statutul poliţistului constă în posibilitatea reîncadrării, ca poliţişti, a persoanelor cărora le-a încetat raportul de serviciu.

Astfel, legea stipulează că, prin excepţie, se instituie posibilitatea reîncadrării, direct sau prin transfer din instituţiile din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, pe funcţii de execuţie vacante de poliţist, a persoanelor cu studii corespunzătoare cerinţelor postului şi care îndeplinesc condiţiile legale.

Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului reglementează perioada în care se realizează evaluarea activităţii poliţistului, intervalul de timp, persoanele care au competenţe de a realiza şi aproba evaluarea de serviciu, criteriile de evaluare a activităţii profesionale şi a conduitei, calificativele care pot fi obţinute, procedura de comunicare şi de contestare a rezultatelor evaluării, echivalarea rezultatelor obţinute prin proceduri de evaluare.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. ...prin excepţie, se instituie posibilitatea reîncadrării, direct sau prin transfer din instituţiile din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, pe funcţii de execuţie vacante de poliţist, a persoanelor cu studii corespunzătoare cerinţelor postului şi care îndeplinesc condiţiile legale.  

    Asa se perpetueaza vechiul regim. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9738
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8217
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2862
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0012
Gram de aur (XAU)Gram de aur411.4200

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb