Legile senatorului Zamfir, neconstituţionale

I.M.
Politică / 13 martie 2019

Daniel Zamfir (Sursă foto: Twitter)

Daniel Zamfir (Sursă foto: Twitter)

Pachetul de legi al senatorului Daniel Zamfir şi care a fost votat de plenul Camerei Deputaţilor, a fost declarat neconstituţional de către judecătorii CCR. Pachetul includea trei legi. Prima prevede ca dobânda maximă la creditele ipotecare să nu poată depăşi de 2.5 ori dobânda cheie a BNR (care acum e de 2.5%), iar cea pentru creditele de consum să fie de maxim 18%. A doua era un fel de dare în plată pentru leasing, iar al treilea proiect se referea la răscumpărarea creanţelor cesionate limitată la cel mult dublul preţului cesiunii. Deciziile au fost luate astăzi cu unanimitate de voturi şi au fost publicate de CCR.

Deciziile sunt:

"Obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr.13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, obiecţie formulată de un număr de 83 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal şi Grupului parlamentar al Uniunii Salvaţi România."

1. În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a admis obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că Legea pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr.13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar este neconstituţională în ansamblul său. Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului.

"Obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, obiecţie formulată de un număr de 83 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal şi Grupului parlamentar al Uniunii Salvaţi România."

2. În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a admis obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că Legea pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori este neconstituţională. Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului.

"Obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, precum şi pentru completarea art.120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, obiecţie formulată de un număr de 84 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal şi Grupului parlamentar al Uniunii Salvaţi România."

3. În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a admis obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, precum şi pentru completarea art.120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului este neconstituţională, în ansamblul său. Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Ce sa vezi, clovnul asta poate fi oprit! Ca toate initiativele lui de habarnist , nici asta nu e constitutionala! Da el dai si lupta...

    1. ...

    Aceste legi erau niste aberatii juridice. Totusi, ele au primit si girul unor "profesionisti", gen Piperea, si au si fost votate de parlament.

    Mai rau, Zamfir se arata in continuare drept un asa-zis haiduc, iar multa lume il crede, nu se uita ca scoate pe gura numai prostii, il vad ca pe speranta cea din urma.

    Bancile au o gramada de pacate. Si o gramada de salariati prosti (pe langa aia lacomi de la varf si aia spalati pe creier de sub ei). Dar nu pui bancile cu botul pe labe cu prostii precum aceste legi. 

    Asa au facut si cu DIP. Spun au facut pt ca aici este o cardasie intre senatore si profesore(prietenii stiu care sunt cei2)

    1. Terminați cu comentariile astea de doi lei, credeți ca dacă ai luat un apartament cu doua camere la et. 7, construit in 1966, după ce e evaluat la 12.000 EUR , după 3 ani e normal sa plătești 32.000 EUR ? Poți sa plătești 300 EUR dintr-un venit dw 320euro ?Asa ca legea dării in plata e binevenita, după 10 ani de plata sunt in stare sa renunț la 70.000 lei plătiți , ss renunț la bani și la apartament chiar dacă pierd tot . CE Vi SE PARE GRESIT, in primul rând o lege ar trebui sa fie făcută in favoarea oamenilor !!!

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb