Liberalii vor să excludă de la licitaţii companiile cu acţionariat netransparent

A.S.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 25 iulie 2017

Expunerea de motive: Cele 360 de firme cu acţiuni la purtător au câştigat contracte la nivelul zecilor de miliarde de euro

Deputaţii PNL Cristina Trăilă şi Florin ROMAN propun adoptarea în regim de urgenţă a unui proiect de modificare a Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, astfel încât societăţile comerciale care au decis să aibă un acţionariat netransparent, mai precis cu acţiuni la purtător, să nu poată participa la procedurile de achiziţie publică pe teritoriul României.

Proiectul de lege menţionează: "În vederea respectării principiilor transparenţei şi a tratamentului egal, autoritatea contractantă are dreptul de a solicita, iar operatorul are obligaţia de a prezenta deţinătorul/beneficiarul acţiunilor la purtător, în situaţia în care forma de organizare a operatorului economic ofertant/candidat, terţ susţinător sau subcontractant la procedură este de societate pe acţiuni, cu capital social reprezentat prin acţiuni la purtător (...)

Autoritatea contractantă este obligată să excludă din procedura de atribuire orice operator economic, organizat ca societate pe acţiuni, al cărui capital social este reprezentat prin acţiuni la purtător şi care nu face dovada deţinătorului acţiunilor".

În expunerea de motive, cei doi liberali precizează: "În ciuda modernizării legislaţiei româneşti în materia achiziţiilor publice, o serie de probleme importante continuă să persiste, mai ales cu privire la slaba eficienţă a utilizării banilor publici. Unul dintre aspectele extrem de importante, care conduc la ineficienţa şi ineficacitatea celei mai mari părţi a contractelor de achiziţie publică, şi care sunt semnalate de iniţiatorii prezentei propuneri legislative, îl reprezintă atribuirea contractelor de achiziţie publică în condiţii de profundă lipsă de transparenţă. Astfel, pentru că Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale încă mai permite organizarea unor societăţi comerciale ca societăţi pe acţiuni cu capital social reprezentat prin acţiuni la purtător, este imposibil de determinat dacă procedurile de ofertare şi de atribuire a contractelor de achiziţie publică sunt realizate în condiţii de eficienţă economică şi de transparenţă publică. Mai precis, în actualul context legislativ, este imposibil de determinat situaţia conflictului de interese, atunci când o autoritate contractantă atribuie un contract de achiziţie publică unei societăţi comerciale al cărui acţionariat nu poate fi identificat, deoarece acţiunile acelei societăţi comerciale nu sunt nominative, ci sunt acţiuni la purtător. În susţinerea acestui aspect s-au evidenţiat, în spaţiul public, nenumărate situaţii de conflict de interese, în care conducătorul autorităţii contractante ar fi avut interese patrimoniale directe faţă de câştigătorul unei licitaţii publice, deoarece, prin facilitatea deţinerii de părţi sociale la purtător, acest lucru este aproape imposibil de identificat.

În ultimii cinci ani, Curtea de Conturi a României a reflectat, documentat şi chiar înaintat către diferitele structuri ale parchetelor din ţară şi către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, probleme grave privind corectitudinea procedurilor de achiziţii publice. Or, împiedicarea unor asemenea practici este dificilă, dacă nu imposibilă, atâta vreme cât legislaţia curentă permite participarea la proceduri publice a unor societăţi comerciale «anonime». Aceste societăţi comerciale anonime sunt, în general, cei mai activi câştigători ai procedurilor de achiziţie publică. Cele mai recente date disponibile ne evidenţiază faptul că, deşi par puţine, cele aproximativ 360 de societăţi comerciale existente în România cu acţiuni la purtător au câştigat contracte la nivelul zecilor de miliarde de euro. Potrivit Curţii de Conturi a României, în principal ca urmare a vicierii procedurilor privind achiziţiile publice, bugetul public a înregistrat prejudicii la nivelul miliardelor de euro, numai în ultimii cinci ani".

La nivelul Uniunii Europene, tolerarea, la nivel legislativ, a societăţilor comerciale organizate ca societăţi pe acţiuni cu capital social reprezentat prin acţiuni la purtător pare să se apropie de final, potrivit iniţiatorilor acestui proiect de lege care afirmă că state europene precum Germania au interzis deja, în legislaţia naţională, existenţa unor societăţi comerciale cu acţionariat netransparent.

Anul trecut, Comisia Europeană a înaintat spre dezbatere şi amendare o propunere de directivă europeană (2016/0208 (COD)) care va căpăta forma finală în toamna acestui an. Directiva europeană îşi propune să modifice şi să completeze Directiva (UE) 2015/849 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanţării terorismului şi să modifice Directiva 2009/101/CE. Pe lângă aspecte privind creşterea transparenţei publice şi eliminarea unor ameninţări privind finanţarea terorismului, directiva europeană va obliga statele membre, potrivit deputaţilor liberali, să asigure accesul public la beneficiarii şi proprietarii reali ai companiilor şi trusturilor.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Ce licitatii mai sunt alea unde nu stii cine se afla in spatele unor firme ? Cine garanteaza ca firme diferite nu actioneaza ca un cartel pentru ca au in spate acelasi actionar? Cine garanteaza ca functionarul public nu pregateste licitatii cu dedicatie pentru propria firma detinuta prin actiuni la purtator ?

    OLAF si Consiliul Concurentei ar trebui sa investigheze toate aceste licitatii la care participa sau au participat firme cu actiuni la purtator. 

    Oare nu este ciudat ca din gramada de firme care exista in Romania, fix unele dintre cele trei sute si ceva de societati anonime au avut contracte cu statul?

    Si apropo, nu este suficient sa fie excluse societatile anonime de la licitatii. Trebuie ca si firmele castigatoare ale licitatiilor sa se angajeze sa nu achizitioneze servicii si produse de la firme anonime, plus ca trebuie ca actionarii *cunoscuti* ai firmelor care participa la licitatii sa nu fie ei insisi societati anonime. Caci altfel, nu va mai participa TelDrum la licitatii, ci va infiinta TelDrum o firma numita TelDrag care va participa la licitatii. Sau o firma oarecare care ar castiga licitatiile pe banda rulanta ar subcontracta toate serviciile unei societati anonime. 

    Liberalilor, daca vreti sa schimbati legile, tineti minte ca noi suntem romani, mereu cu gândul la cum am putea ocoli legea.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb