Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat vineri că în acest moment există 189 de unităţi de învăţământ cu grupuri sanitare neconforme, grupate în 148 de unităţi administrativ teritoriale, potrivit News.ro.
Ea a precizat că urmează să se aloce peste 14,5 milioane de lei pentru a rezolva situaţia în 159 de unităţi de învăţământ iar pentru restul de 30 de şcoli vor solicita Ministerului Finanţelor o suplimentare de linie bugetară la rectificare.
"În ceea ce priveşte situaţia grupurilor sanitare neconforme, pot să vă spun că în ultimul an s-au finalizat lucrările la 62 de astfel de unităţi de învăţământ, desi pentru 62 de şcoli nu mai suntem în situaţia în care grupul sanitar să nu fie în incintă sau să nu fie conform" a anunţat ministrul Educaţiei.
"Conform ultimele date transmise de inspectoratele şcolare şi de către prefecturi, la acest moment există 189 de unităţi de învăţământ cu grupuri sanitare neconforme, grupate în 148 de unităţi administrative teritoriale, a spus ministrul.
Ligia Deca a arătat că la data de 25 august, ministerul a pus în consultare publică un proiect de Hotărâre de Guvern privind repartizarea sumelor necesare pentru lucrări. "Practic, se alocă peste 14,5 milioane de lei pentru a rezolva situaţia în 159 de unităţi de învăţământ iar pentru restul de 30 de şcoli vom solicita Ministerului Finanţelor o suplimentare de linie bugetară la rectificare", a mai afirmat ea.
"Dacă ne uităm la ultimii ani, vedem că de la peste 2.000 de unităţi de învăţământ în această situaţie am ajuns sub 200, cred că evoluţia este una pozitivă, sperăm ca în cel mai scurt timp să nu mai avem această situaţie", a declarat ministrul, precizând că aceste unităţi şcolare sunt în unităţi administrativ-teritoriale care nu au canalizare.
1. fără titlu
(mesaj trimis de Danusia în data de 08.09.2023, 14:51)
Pe cănd o grevă ptr salarii????
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.09.2023, 15:52)
Unde e o știre despre educație hop și Danusia cu frustrările ei :)
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 08.09.2023, 16:52)
189,adica 4 buc./judet,
NU CRED !!!
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 08.09.2023, 20:06)
Alea gen Crevedia nu le-au vazut !