Linii electrice sigure pentru păsările din Dobrogea

A.B.
Miscellanea / 20 ianuarie

Linii electrice sigure pentru păsările din Dobrogea

Mortalitatea păsărilor prin electrocutare reprezintă o problemă majoră de conservare, afectând în special păsările de pradă. Liniile electrice de medie tensiune neizolate, care sunt frecvent folosite de aceste păsări pentru popas atunci când vânează sau se odihnesc, constituie unul dintre cele mai mari riscuri pentru aceste specii, potrivit unui comunicat emis redacţiei.

Specialiştii SOR din echipa LIFE for Falcons au realizat în 2024 un studiu în Dobrogea, zonă cheie pentru populaţia de şoimi dunăreni din sudul României, pentru evaluarea riscului de electrocutare şi identificarea liniilor electrice cele mai periculoase pentru păsări.

Timp de două luni echipa din teren a inspectat 3.764 de stâlpi de medie tensiune situaţi în teritoriile de cuibărire a şoimului dunărean din Dobrogea, constatând că 13,4% dintre aceştia aveau cel puţin o pasăre electrocutată sub ei. Au fost identificate victime din 28 de specii de păsări, cele mai frecvente fiind corvidele (72,9%) - coţofene şi ciori grive, dar şi berze, şorecari comuni, vânturei roşii, şerpari şi un şorecar mare. Deşi printre victime nu a fost identificat niciun exemplar de şoim dunărean, având în vedere numărul extrem de redus de perechi din această specie în sud-estul României, reducerea până la eliminare a riscului de electrocutare rămâne o prioritate.

Rezultatele acestui studiu sunt esenţiale pentru conservarea biodiversităţii şi stau la baza dezvoltării unor măsuri de protecţie eficiente, menite să reducă riscurile asupra populaţiei de şoimi dunăreni din România, specie declarată periclitată şi inclusă pe Lista Roşie, atât în România, cât şi în Bulgaria.

Studiul a relevat faptul că stâlpii cu izolatoare orizontale şi coronamente metalice sunt cei mai periculoşi pentru păsări, având o rată de electrocutare semnificativ mai mare decât alte tipuri de stâlpi. De asemenea, zona centrală a Dobrogei a fost identificată ca fiind regiunea cu cele mai multe victime, iar stâlpii din această zonă au fost desemnaţi ca având prioritate pentru izolare în cadrul proiectului internaţional LIFE for Falcons, implementat în România de către SOR.

În acest sens, SOR a colaborat cu Reţele Electrice România, operatorul de distribuţie a energiei electrice din această zonă, care a implicat un număr semnificativ de specialişti, atât pentru elaborarea studiului de fezabilitate şi proiectul tehnic, cât şi pentru lucrările din teren. În total, 30 de specialişti, grupaţi în 10 echipe, au intervenit pe teren cu tot atâtea utilaje speciale pentru desfăşurarea lucrărilor la înălţime.

Pentru protejarea păsărilor sălbatice, SOR şi Reţelele Electrice România au implementat măsuri de prevenire a incidentelor de electrocutare prin montarea a 1.000 de teci electroizolante pe reţelele electrice de medie tensiune din aria a 8 localităţi din judeţul Constanţa, unde sunt amplasaţi cei 300 de stâlpi care au fost depistaţi ca fiind cei mai periculoşi pentru păsări.

Dorim să mulţumim companiei Reţele Electrice România pentru tot sprijinul acordat, amploarea acţiunii demonstrând încă o dată angajamentul companiei de a investi resurse şi energie în protejarea biodiversităţii.

Montarea tecilor electroizolante a fost finalizată şi izolarea reţelei electrice de medie tensiune în zona stâlpilor va fi urmată de un nou studiu în teren în 2025. Noile date colectate vor fi comparate cu cele din studiul iniţial pentru evaluarea eficienţei acestei măsuri de conservare.

Reducerea cauzelor care duc la dispariţia speciei din regiune, precum mortalitatea prin electrocutare, lipsa locurilor de cuibărit şi a habitatelor favorabile pentru hrănire şi persecuţia cu care se confruntă şoimii dunăreni în zonele lor de reproducere, reprezintă unul din pilonii pe care este construită strategia proiectului "Asigurarea refacerii populaţiei de şoim dunărean, specie periclitată în Bulgaria şi sudul României", LIFE20 NAT/BG/001162, dezvoltat la nivel regional şi cofinanţat prin programul LIFE al Uniunii Europene.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb