LIVIU DRAGNEA:  "Proiectul de reorganizare administrativă va fi reluat anul viitor"

Andrei Stan
Politică / 12 mai 2016

Proiectul de reorganizare administrativă a ţării noastre va fi reluat anul viitor, după alegerile parlamentare, a declarat astăzi Liviu Dragnea, liderul PSD.

"Proiectul de reorganizare administrativă (...) va fi reluat în anul următor. Să sperăm că atunci vor înţelege toate forţele politice, după ce le vor ieşi din cap fumurile legate de anul electoral, şi să ne putem aşeza la masă să avem o discuţie sănătoasă despre reorganizarea administrativă a României", a afirmat Dragnea, la Piteşti, potrivit unor surse din presă.

Liderul PSD susţine că proiectul de reorganizare administrativă trebuie să aibă ca principal obiectiv descentralizarea, atât din punct de vedere al resurselor, cât şi al puterii de decizie.

"Faptul că nu se face descentralizare ne face să moştenim şi să ne chinuim cu acelaşi sistem rigid, comunist, pentru că practic instituţiile publice din România sunt aceleaşi de dinainte de revoluţie, cu nume schimbate. Dar acelaşi sistem ultra-piramidal, în care practic piramida este întoarsă, foarte mulţi în administraţia centrală, foarte multă decizie şi resurse financiare, iar la nivelul care e cel mai aproape de cetăţeni, resursele şi decizia sunt foarte mici", a explicar Dragnea.

Acesta a precizat că actualele regiuni de dezvoltare sunt prea mari pentru a putea fi eficiente, pronunţându-se în favoarea unor regiuni administrative de dimensiuni mai reduse.

"Regiunile nu mai pot rămâne în configuraţia actuală. Aceste opt regiuni sunt prea mari, ele au fost făcute în 1997, atunci când aveam un program de preaderare (...). Pentru acea etapă, această repartizare pe regiuni de dezvoltare a fost bună (...), administraţia locală din România a învăţat să gândească în spirit regional. Dar în etapa în care discutăm de regiuni administrative, aceste regiuni sunt mult prea mari, greu de administrat şi nu pot fi coagulate toate energiile", a mai declarat astăzi preşedintele PSD.

Comanda carte
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5625
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1610
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9082
Gram de aur (XAU)Gram de aur439.0006

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
hipo.ro
solarenergy-expo.ro
pptt.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb