Lucian Bode a solicitat acţiuni imediate de prevenire şi combatere a traficului şi consumului de droguri

N.R.
Politică / 9 iunie 2022

Lucian Bode a solicitat acţiuni imediate de prevenire şi combatere a traficului şi consumului de droguri

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a solicitat, joi, instituţiilor cu atribuţii în domeniul combaterii drogurilor măsuri concrete, cu aplicabilitate pe termen scurt şi mediu, pentru combaterea traficului şi consumului de droguri şi a infracţiunilor asociate consumului de substanţe stupefiante, conform Agerpres.

"În baza unui plan concret, cu aplicabilitate imediată, vor fi desfăşurate acţiuni de prevenire şi de combatere a traficului şi consumului de droguri la care vor participa efective mărite ale Poliţiei Române, Agenţiei Naţionale Antidrog, Poliţiei de Frontieră, Direcţiei Generale Anticorupţie şi Jandarmeriei Române", informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI)

Totodată, conform Agerpres, activităţile desfăşurate în baza planului stabilit în şedinţa de joi, atât cele de prevenire, cât şi cele de combatere, vor fi mediatizate de Ministerul Afacerilor Interne şi structurile subordonate, cu respectarea prevederilor legale, fără a afecta evoluţia unor posibile anchete.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Ministerul (de interne), ministrul, sunt institutiile direct implicate si raspunzatoare de tragedia de la festival, de mortii de acolo si sunt principalele institutii vinovate de ce se va intampla in viitor cu drogurile in Romania.

    Cu siguranta ca oameni de acolo, care ar trebui sa opreasca traficul si consumul de droguri, incaseaza, asa cum au incasat pe vremea traficului de... blugi... tigari, sume imense, care au un traseu ascendent, pana la cele mai inalte niveluri. Numai ca acum, din droguri, sumele sunt mult mai mari, mai ales ca s-a ajuns la un nivel mare al consumului de droguri in randul tinerilor si banii sunt mult mai multi.  

    Asa se explica actiunea soft de la festival a celor cu atributiuni acolo.  

    Politia Romana are o mare capacitate de actiune, insa numai daca vrea. Cu siguranta ca ministrul si ministerul au la dispozitie instrumentele necesare, corpul de control si altele, care daca si-ar face datoria, ar mobiliza fortele si politia Romana ar pune capat acestui flagel care pune in pericol siguranta nationala a Romaniei. 

    In aceste activitati de prevenire si interzicere a traficului, distributiei, consumului de droguri, care pun in pericol siguranta nationala, prin nocivitatea pe care o prezinta drogurile asupra tinerilor, prin implicatiile consumului generalizat de droguri asupra vietii sociale, economice si.. a populatiei tarii, ar trebui sa se implice si sri, dia, die, ca tot stau si consuma fondurile grase alocate lor, degeaba.  

    Insa, ca peste tot, banii paralizeaza orice actiune.  

    Dar, desigur domnul ministru stie mai bine.

     

    P U T I N bagă droguri fără număr.

    1. Ai dreptate.

      L-am auzit pi Putin cum le spunea partikipanților la Saga, de pe scenă: întreba Putin de pe scenă. 

      Ooo, stai, nu era Putinake, era ceva influencer care anul trecut ne îndemna la seruri "sigure și eficiente". 

      Oricum, treburile stau bine dacă influenceru vorbea de pe scenă atât de dezinhibat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb