Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, astăzi, că Biroul Executiv al partidului a decis ca liberalii să ceară în Biroul permanent al Camerei Deputaţilor sancţionarea deputatului PSD Florin Iordache cu tăierea indemnizaţiei pentru gesturile obscene din Parlament.
"Vom iniţia propunerea de sancţionare a lui Iordache pentru comportamentul bădărănesc, pentru utilizarea de gesturi obscene în plenul Parlamentului şi în general pentru atitudinea grobiană care este contrară civilizaţiei şi bunului simţ pe care o manifestă de ceva vreme în activitatea sa politică. Vom solicita în primul rând demisia din funcţia de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, pe lângă asta vom solicita sancţionarea sa, în conformitate cu prevederile Regulamentului, probabil vom solicita să rămână fără indemnizaţie o lungă perioadă de timp, pentru că asta este cea mai bună pedeapsă pentru oameni de genul Iordache", a afirmat Ludovic Orban, la finalul şedinţei Biroului Executiv al PNL.
El a criticat şi un gest asemănător al deputatului USR Cristian Ghinea, însă a afirmat că este cam târziu să se ceară sancţionarea acestuia.
"Nu e nicio diferenţă între ei. Din punctul nostru de vedere, orice parlamentar care se comportă necivilizat trebuie sancţionat. (...) E cam târziu să revenim asupra gestului, dar prin această decizie pe care am luat-o vrem să arătăm că dezaprobăm orice formă de comportament necivilizat", a arătat Orban.
Miercurea trecută, deputatul PSD Florin Iordache a făcut un gest obscen către parlamentarii de la USR în plenul forului legislativ. Ulterior, el a declarat că nu a avut un comportament inadecvat în plen. "Vi s-a părut. Eram cu mâinile ridicate, care e problema?", a afirmat Iordache.