LUNA TRECUTĂ, Fondurile de pensii private au înregistrat creşteri

Gabriela Căpăţînă
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 16 martie 2010

Fondurile de pensii private, din ţara noastră, au înregistrat, şi în luna februarie 2010, o creştere uşoară, păstrând ritmul lunar mai lent înregistrat în ultima parte a anului trecut, potrivit datelor Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).

La fondurile de pensii administrate privat, Pilonul II, participau luna trecută, 4.971.803 persoane, cu 0,7% mai multe faţă de ianuarie 2010 şi cu 7,1% mai multe faţă de februarie 2009.

Totodată, activele nete aferente celor zece fonduri de pensii, adminis­trate de cei zece administratori autorizaţi de către CSSPP, în Pilonul II, au fost, în februarie, de 2.725,8 milioane lei (664 milioane euro), în creştere cu 7,4% faţă de ianuarie 2010. Faţă de februarie 2009, activele nete au crescut de aproximativ 3 ori.

Tot luna trecută, 61% dintre participanţi aveau vârsta de până în 35 ani şi 39% vârsta de peste 35 de ani, 51% dintre participanţi fiind bărbaţi, iar 49%, femei. În ambele cazuri, ponderile au fost similare cu cele înregis­trate în lunile anterioare.

Contribuţiile virate în februarie 2010 au fost de 112 milioane lei (27 milioane euro), în creştere cu 7% faţă de ianuarie 2010 şi în scădere cu 9% faţă de februarie 2009.

Pe parcursul lunii februarie 2010, structura portofoliilor fondurilor de pensii administrate privat, ca şi pe parcursul anilor anteriori, a fost caracterizată de investiţii preponderent în active cu grad scăzut de risc (64,67% titluri de stat şi 2,53% obligaţiuni ale organismelor străine neguvernamentale).

Fondurile de pensii facultative îşi menţin trendul uşor ascendent al creşterii numărului de participanţi

La fondurile de pensii facultative, au contribuit 190.327 de persoane, cu 1% mai mult faţă de ianuarie 2010 şi cu 19,9% faţă de februarie 2009. "Fondurile de pensii facultative, administrate de 10 companii, îşi menţin trendul uşor ascendent al creşterii numărului de participanţi de la începutul funcţionării sistemului", se arată în comunicatul remis de CSSPP.

Fondurile de pensii facultative deţineau, în februarie 2010, active nete de 228,3 milioane lei (56 milioane euro), în creştere cu 6% faţă de ianuarie 2010 şi de 2,3 ori faţă de februarie 2009.

Totodată, în luna februarie 2010, pentru 57% dintre participanţi contribuţiile au fost plătite de către angajatori, 29% dintre participanţi au plătit singuri contribuţiile, iar 14% dintre participanţi au plătit contribuţiile împreună cu angajatorii lor.

În luna februarie 2010, ponderea cea mai mare în structura de plasamente a fondurilor de pensii facultative era deţinută de titlurile de stat (69,83%), în uşoară creştere faţă de luna anterioară.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb