MADR: Peste 150 milioane lei din Ciclul I pentru tomate

A.M.
Comunicate de presă / 25 iulie 2018

(sursa foto:Twitter)

(sursa foto:Twitter)

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a virat în conturile Direcţiilor Agricole Judeţene suma de 150.728.259,60 lei (echivalentul în euro a 32.772.000 euro), reprezentând plata beneficiarilor înscrişi în programul de sprijin pentru tomate din Ciclul I, conform comunicatului remis Redacţiei.

Potrivit comunicatului, la data de 23 iulie 2018, la nivel de ţară numărul total al beneficiarilor este de 10.924, iar cei mai mulţi provin din judeţele Olt (3.805), Galaţi (1.505), Giurgiu (1.427), Dolj (1.326). Reamintim că programul de sprijin pentru tomate, cultivate în sere sau solarii, cu ajutorul căruia producătorii agricoli din România sunt susţinuţi se află în al doilea an de implementare, asigurându-se astfel necesarul de consum intern de tomate proaspete din producţia autohtonă începând cu luna mai şi până în decembrie.

Pentru a fi eligibili pentru acordarea ajutorului de minimis de 3.000 de euro/an pentru cultura de tomate, beneficiarii trebuie, printre altele, să deţină o suprafaţă cultivată cu tomate în spaţii protejate de cel puţin 1.000 mp, să obţină o producţie de minimum 2 kg tomate/mp, dar şi să valorifice o cantitate de tomate de cel puţin 2.000 kg dovedită cu documente justificative, se mai precizează în comunicat.

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Codul Insolvenţei 2025”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6059
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2114
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9635
Gram de aur (XAU)Gram de aur463.3913

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb