MAE: "10 ani de Parteneriat Strategic dintre România şi Regatul Spaniei"

T.B.
Ştiri utilitare / 28 decembrie 2023

MAE: "10 ani de Parteneriat Strategic dintre România şi Regatul Spaniei"

România şi Spania au aniversat, pe parcursul anului 2023, 10 ani de la stabilirea Parteneriatului Strategic bilateral, informează mae.ro.

Decizia de a stabili un Parteneriat Strategic între România şi Spania, în anul 2013, a fost o confirmare a relaţiei speciale existente între statele noastre, transmite mae.

Această relaţie este construită pe afinităţi istorice şi culturale, pe valori şi viziuni comune şi pe legătura trainică şi profundă favorizată de apartenenţa la spaţiul latin, îmbogăţită constant de prezenţa unei comunităţi dinamice româneşti în Spania şi spaniole în România, potrivit sursei menţionate.

Demersul de a stabili un Parteneriat Strategic a transmis un semnal puternic în sensul întăririi angajamentului comun de consolidare a relaţiilor bilaterale şi a cooperării strânse dintre statele noastre, în calitate de membre ale Uniunii Europene şi ale NATO, relatează sursa indicată.

La 10 ani de la acest moment de referinţă, România şi Spania au relaţii excelente şi o cooperare solidă, confirmate de agenda extrem de bogată a contactelor la toate nivelurile, conform sursei citate.

Organizarea primei şedinţe comune a celor două guverne, la Castellon de la Plana, în noiembrie 2022, a fost un succes pentru relaţia bilaterală şi un punct de referinţă pentru dezvoltarea de noi proiecte de interes comun, în spiritul prieteniei strânse care ne leagă, transmite mae.

Un pilon central îl constituie comunitatea românească din Spania, respectiv comunitatea spaniolă din România, a căror contribuţie la relaţia bilaterală o recunoaştem şi cu acest prilej, potrivit sursei.

Importanta comunitate de români care trăiesc, muncesc şi studiază în Spania reprezintă o punte de legătură între ţările noastre, de care ne bucurăm şi pe care sperăm să o consolidăm în viitor. În acest spirit, au fost lansate deja demersurile pentru oferirea unui cadru juridic adecvat acestor relaţii, care sunt parte indisociabilă a viitorului nostru comun, sub forma unui Acord privind recunoaşterea dublei cetăţenii, relatează sursa citată.

Progresul substanţial al dialogului dintre ţările noastre este susţinut şi de o evoluţie constantă a cooperării economice şi sectoriale, a investiţiilor spaniole în România, precum şi de o dinamică pozitivă a investiţiilor româneşti în energie, tehnologia informaţiei, comunicaţii sau construcţii, potrivit sursei citate.

Relaţia bilaterală privilegiată se reflectă şi într-o cooperare strânsă în cadrul Uniunii Europene, bazată pe viziuni convergente şi pe obiective comune. Preşedinţia spaniolă a Consiliului Uniunii Europene a constituit o nouă oportunitate de aprofundare a cooperării noastre şi de consolidare a coeziunii în cadrul Uniunii, în baza principiilor unităţii şi solidarităţii, în efortul comun de a răspunde provocărilor actuale şi dezideratului construirii unei Uniuni mai puternice, mai sigure şi mai aproape de cetăţenii săi, relatează mae. Totodată, Preşedinţia spaniolă a Consiliului Uniunii Europene a sprijinit în mod activ eforturile României de aderare la spaţiul Schengen, informează sursa citată.

Pe fondul agresiunii Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, dialogul bilateral s-a consolidat semnificativ pe dimensiunea de securitate, conform sursei menţionate. România şi Spania sunt ferm angajate în protejarea principiilor fundamentale ale ordinii internaţionale bazate pe reguli, precum şi în tragerea la răspundere a tuturor celor care încalcă aceste principii, informează sursa.

România şi Spania sunt Aliaţi în cadrul NATO, iar contribuţia spaniolă la consolidarea Flancului Estic demonstrează solidaritatea Aliată şi voinţa comună pentru întărirea posturii de descurajare şi apărare a NATO, precizează mae. Deciziile luate de liderii statelor membre NATO la Summitul de la Madrid, precum şi noul Concept Strategic adoptat la Madrid cu acest prilej, constituie un reper esenţial pentru apărarea teritoriului Aliat şi pentru perspectivele de viitor ale Alianţei, transmite sursa.

Totodată, angajamentul României şi Spaniei în această nouă etapă a relaţiei NATO-UE, în spiritul Declaraţiei NATO-UE din ianuarie 2023 şi al Busolei Strategice, reflectă interesul ambelor state pentru consolidarea relaţiei transatlantice, printr-o abordare de 360 grade.

Lansarea anul acesta a ,,Valencia Trio", formatul trilateral la nivel de miniştri ai afacerilor externe din România, Spania şi Polonia, este o dovadă a solidităţii Parteneriatelor Strategice bilaterale şi a necesităţii de a dezvolta noi formate de cooperare strategică pentru a impulsiona interesele comune, a identifica sinergii şi a promova poziţii comune în domenii cheie, ca membri UE şi aliaţi NATO, informează mae.

Cu ocazia primei decade de Parteneriat Strategic România-Spania, reiterăm determinarea noastră pentru a continua demersurile comune care să asigure o relaţie bilaterală prolifică şi de succes, conform sursei menţionate.

România şi Spania sunt pe deplin angajate pentru extinderea şi consolidarea dialogului bilateral şi pentru continuarea aprofundării coordonării strânse ca parteneri în plan european şi internaţional, în scopul protejării păcii, securităţii, democraţiei şi a ordinii internaţionale bazate pe reguli, în beneficiul cetăţenilor ţărilor noastre, potrivit sursei citate.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb