Greg Konieczny, managerul Fondului Proprietatea, a spus, ieri, că ar lua în calcul investiţia în SIF-uri, în cazul în care ar fi eliminate pragurile-limită de deţinere.
Ministerul Finanţelor Publice a propus, pe 7 octombrie, eliminarea limitei de deţinere de 5% la SIF-uri, dar a renunţat pe 7 noiembrie la această propunere.
Pragul nu este însă singurul impediment care îl ţine departe pe managerul FP de SIF-uri. Franklin Templeton are de îndeplinit obiectivul impus de acţionari, respectiv reducerea discountului dintre preţ şi valoarea activului net, sub 15%, de la 22%, în prezent. De altfel, Mark Mobius, preşedinte executiv Templeton Emerging Markets Group, a declarat că Fondul Proprietatea nu va face investiţii până când nu scade discountul, în condiţiile în care, în opinia sa, acţiunile FP reprezintă cea mai bună oportunitate de pe piaţă.
Mai mult, Greg Konieczny a criticat managementul SIF-urilor, într-un interviu acordat ziarului "BURSA", în luna august, în condiţiile în care fondurile administrate de Franklin Templeton renunţaseră la deţinerile din aceste societăţi.
"Ar trebui întrebaţi managerii SIF-urilor care sunt strategiile lor", ne spuse Greg Konieczny, adăugând: "Fondurile FT au investit în SIF-uri, în contextul alegerilor pentru noi conduceri, pentru că am crezut că este o şansă să fie adus «sânge proaspăt» în sistem. Din păcate, nu a fost aşa. Vedem foarte puţini stimuli de la actualii manageri ai SIF-urilor să creeze valoare pentru acţionari".
Pragul de deţinere la cele cinci SIF-uri a fost modificat în ianuarie 2012, de la 1% la 5% din acţiuni. Deţinerile au fost limitate la 5% pentru a evita preluarea ostilă a SIF-urilor şi chiar desfiinţarea lor.
Deşi s-a consultat cu instituţiile pieţei de capital asupra proiectului de modificare a legii 297/2004, Ministerul Finanţelor a schimbat prevederile, în termen de o lună, fără să explice modificările şi, aparent, fără să consulte, din nou, piaţa.
"Nu ştim de unde vin aceste schimbări ale proiectului, după ce Ministerul a agreat cu actorii pieţei prima variantă publicată", spun surse din piaţă.
Autoritatea de Supraveghere Financiară ne-a transmis, recent, că a avizat proiectul de lege pentru modificarea legii 297/ 2004, prezentat de Ministerul Finantelor Publice în data de 7 octombrie 2014. Din răspunsul ASF se deduce că instituţia nu şi-a dat avizul şi pentru varianta publicată de MFP pe 7 noiembrie.
Primul proiect avea şi avizul Comisiei Europene, potrivit unor surse din piaţă.
Conform variantei de proiect de lege introdusă în dezbatere publică la începutul lunii octombrie, pragul maxim pentru deţinerile de acţiuni la SIF-uri, în prezent de 5%, urma să fie eliminat, iar acţionarii societăţilor să poată stabili o limită în acest sens, în timp ce plafonul pentru participaţiile la operatorii de piaţă ar fi trebuit să crească de la 5% la 20%.
Prevederea referitoare la eliminarea pragului de deţinere la SIF-uri a fost retrasă din cea mai recentă variantă a proiectului de lege privind modificarea legii pieţei de capital, fiind păstrată însă prevederea prin care pragul de deţinere la operatorii de piaţă creşte de la 5% la 20% din totalul acţiunilor.
1. Hienele pe bursa
(mesaj trimis de tibi în data de 21.11.2014, 00:31)
Multe idei se zvarcolesc in mecla domnului Greg Konieczny, sub presiunea celor mai mari actionari ai Fondului Proprietatea. Penultima idee a fost sa incerce transformarea SN Nuclearelectrica S.A. in mare speculator al propriilor actiuni pe bursa.
1.1. un baiat simpatic,totusi cravata e prea stransa (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Virgil Bestea în data de 21.11.2014, 01:43)
probabil a fost surprins in momentul in care trebuia sa raspunda la intrebarea potrivit careia discountul de 8% la vanzarea participatiei la CONPET este inexplicabil avand casa si conturi in banci o suma de 200 milioane de lei :-)
2. Lupta cu discountul !
(mesaj trimis de Theraflu în data de 21.11.2014, 08:55)
Mai ieri guru de la FT plangea cu lacrimi de crocodil pe umarul despagubitilor de stat actionari ai FP care nu au avut rabdare si au vandut inainte de aceste programe accelerate de rascumparare . Azi managerul cu discount spune ca dupa ce sa fript la Impact fara rabdare si la sifuri ar intoarce si celalt obraz pentru sifuri. Acum daca DNA a ajuns la ANRP e posibil sa atinga si FP.
Cum ar fi mai scazut discountul daca FP mai avea in portofoliu Transelectrica, Transgaz. Romgaz plus dividendele ?
Si in ce a investit managerul in ALRO, ERSTE si propriile actiuni cu bonus.
Asta sa fie logica managerului sa vinzi cu discount ce creste si sa cumperi cu bonus ce scade ?
Lichidati in continuare cu discount !
Urmeaza restu de la Romgaz, Nuclearelectica si Petrom !
Ce este mai rentabil sa cumperi actiuni FP sau sa cumperi actiuni lichidate de manager la FP cu discount ?
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 21.11.2014, 09:50)
Kamarad Geg, marea strategie de lichidare/rascumparare o putea face direct portarul sau soferul lui D Cocos cata vreme ati avut protectia Alinutei.
3. pragul PSD
(mesaj trimis de anonim în data de 21.11.2014, 13:39)
Cat e PSD -ul la putere pragul la sifuri nu se misca!