Managerul Spitalului din Urziceni, medicul de gardă şi asistenta medicală - sancţionaţi cu amenzi

F.D.
Miscellanea / 31 iulie 2023

Managerul Spitalului din Urziceni, medicul de gardă şi asistenta medicală - sancţionaţi cu amenzi

Managerul Spitalului Municipal din Urziceni, precum şi medicul de gardă şi asistenta care se aflau în tură atunci când s-a prezentat femeia în travaliu care nu a fost primită în unitatea sanitară au fost sancţionaţi cu amenzi, a declarat, luni, şeful Inspecţiei Sanitare de Stat, Mioara Comana, relatează Agerpres.

"Colegii mei au sancţionat managerul spitalului pentru neorganizare cu 4.000 de lei. Menţionez că sancţiunea este maximă ca persoană fizică. Există şi sancţiune de 30.000 de lei, dar asta ar trebuie să o dai spitalului şi efectiv banii să îi luăm din propriul buzunar sau din medicamentele bolnavilor ca să plătim o asemenea amendă. A fost sancţionată doamna asistentă care nu a respectat procedurile de examinare şi investigare, să solicite medicul tot cu 4.000 de lei. Şi medicul de gardă pentru că nu şi-a îndeplinit atribuţiile. Colegii mei sunt în continuare în control, pentru că şi domnul director medical avea atribuţii la fel ca şi doamna manager, dar înţeleg că între timp s-a internat într-un spital şi este în concediu medical", a afirmat Comana, într-o conferinţă de presă la Ministerul Sănătăţii.

Ea a spus că doi angajaţi ai Inspecţiei Sanitare de Stat au fost trimişi la Spitalul din Urziceni pentru a efectua un control.

"La Spitalul Municipal din Urziceni s-a constatat că există în structură o secţie de obstetrică ginecologie cu 25 de paturi şi cinci de neonatologie. Nu există medic nici de neonatologie, nici de ginecologie şi nici măcar medic anestezist după orele 15,00. Pacienta care s-a prezentat la spital a venit cu maşină proprietate personală, a ajuns la Compartimentul de Primiri Urgenţe unde înţeleg că a fost văzută de către o doamnă asistent. În mod normal, conform Ordinului 1706, doamna asistentă trebuia să solicite investigaţii din partea medicului de gardă. Medicul de gardă nu a fost chemat, timp în care doamna asistent s-a gândit să sune la 112 ca să solicite transferul interclinic al pacientului", a explicat şefa Inspecţiei Sanitare de Stat.

Mioara Comana a menţionat că Spitalul din Urziceni avea un protocol conform Ordinului 1091 din 2006 care prevede transferul interclinic al pacienţilor de la spitalele cu competenţe reduse la spitalele cu competenţe terapeutice mai mari.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5124
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2344
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7993
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.8318

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb