Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a afirmat că jalonul legat de pensiile speciale din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă trebuie lămurit mai devreme de luna decembrie, atunci când este cererea de plată, deoarece în acest caz avem de-a face cu reforme grele, relatează News.ro.
Boloş a fost întrebat, astăzi, la finalul şedinţei de Guvern, de ce România nu are încă o analiză, un acord cu privire la pensiile speciale şi mai departe cu privire la reaşezarea lor pe alte baze, având în vedere că cei de la Ministerul Muncii au atras atenţia că nu este timp suficient pentru reforma promisă la Bruxelles.
"Ceea ce solicită Comisia Europeană prin toată corespondenţa şi prin toate discuţiile pe care le-am avut este acest principiu al contributivităţii care apare exclusiv în decizia de implementare a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Acum noi avem două jaloane. Un jalon este cel de la sfârşitul lunii decembrie, care este jalonul 215 şi mai avem un jalon care este în trimestrul întâi 2023 - 216. Termenele, după cum ştim, sunt luna decembrie 2022 şi luna martie 2023. Aşa cum deja s-a prezentat, domnul prim- ministru a trasat în Guvern această sarcina pentru grupul de lucru care s-a constituit în vederea rezolvării celor două probleme cea a pensiilor speciale şi a reformei sistemului de pensii. Eu zic să aşteptăm să vedem cum evoluează lucrurile din punct de vedere al PNNR-ului. Avem aceste termene pe care vi le-am menţionat şi pe care va trebui, într-un anume fel, să le soluţionăm în vederea depunerii cererii de plată numărul trei",a explicat Marcel Boloş.
Întrebat dacă în acest caz vom afla ce se va întâmpla cu pensiile speciale în luna decembrie, având în vedere că atunci este termenul limită, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a răspuns:
"Cred că vom afla mult mai devreme pentru că aceste jaloane nu sunt de natura celor pe care le putem lăsa să se întâmple cum am avut în trimestrul II, deci va trebui să fim din acest punct de vedere, zic eu un pic mai devreme cu aceste probleme limpezite, fiindcă ele sunt reforme grele. Noi avem în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă reforma pensiilor, avem reforma salariilor, avem reforma fiscală şi avem reforma companiilor de stat care sunt urmărite direct de către Comisia Europeană şi trebuie pregătite ca atare".
El a precizat că România are o perioadă de timp rezonabilă pentru jalonul respectivă să fie prezentat într-o formă acceptată de Comisie.
"Totuşi, mai există o perioadă de timp rezonabilă încât să avem jalonul prezentat într-o formă care să fie acceptată de Comisie, dar pe fond trebuie limpezit conţinutul jalonului şi ceea ce avem noi la nivel naţional, în condiţiile în care, subliniez, la nivel de Uniunea Europeană, lucrurile sunt tot la fel cu pensii de serviciu pentru anumite categorii de personal. Deci nu avem din acest punct de vedere o excepţie sau suntem unici în Uniunea Europeană cu această problemă a pensiilor de serviciu sau pensii ocupaţionale, indiferent ce denumire au", a transmis Marcel Boloş.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 15.07.2022, 17:06)
” În baza acordurilor de aderare a României la Tratatul Atlanticului de Nord, din 15 aprilie 2008, Guvernul s-a obligat sa asigure militarilor urmatoarele plafoane medii de solda si pensie bruta, calculate lunar în euro :
......Pensiile rezervistilor se vor actualiza trimestrial si vor fi egale cu solda de grad si functie minus sporurile, la care se adauaga un spor de ore suplimentare, efectuate pe timpul serviciului....
Girantii respectarii obligatiilor asumate de România prin acordul cu NATO sunt Presedintele României, prim-ministrul si Parlamentul. "
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 16.07.2022, 08:39)
Salarile si pensiile speciale se vor rezolva in folosul mincinosilor,escrocilor si a celor care vorbesc fara sa faca ceva.Sunt satul de minciunile politicienilor.
2.1. ce sa-i faci, (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 16.07.2022, 11:19)
unii îs mai egali(speciali) decat altii.