Maria Grapini, ministrul delegat pentru IMM-uri, Mediu de Afaceri si Turism, a avut o întrevedere cu Andrea Gustovic, ambasadorul Republicii Croaţia în România, se precizează într-un comunicat de presă remis redacţiei.
În cadrul întâlnirii, s-a discutat faptul că între cele două ţări există un cadru juridic adecvat dezvoltării relaţiilor economice, care anul trecut au marcat o existenţă de 20 de ani.
Maria Grapini a subliniat evoluţia ascendentă a schimburilor economice dintre cele două state, începând cu anul 2009, relaţii care, în ciuda efectelor crizei economice globale, s-au menţinut în 2011 şi 2012 la cel mai înalt nivel şi au atins o valoare de aproximativ 270 milioane de dolari.