Turismul şi tradiţiile româneşti ar putea fi promovate şi pe cel mai puternic motor de căutare pe internet, Google România, potrivit ministrului Turismului, Maria Grapini, citată de Agerpres.
Domnia as a precizat: "Este o idee foarte bună şi voi încerca promovarea celor mai importante tradiţii sau evenimente de acest fel şi pe Google România. De ce nu? Se promovează tot felul de zile fără importanţă, de ce să nu ne promovăm şi sărbătorile noastre tradiţionale".
Astfel, pe prima pagină Google am putea vedea de la prima oră date precum: Ziua de Dragobete, Zilele Babelor, Boboteaza, Sânzienele, Ispasul, Sânedrul, Ignatul sau alte sărbători tradiţionale puternic intrate în conştiinţa neamului românesc.
Pe de altă parte, ministrul Grapini a anunţat că, din 2014, un număr de 23 de staţiuni care au primit, în acest an, certificat autorizat de staţiune balneo vor putea fructifica directiva europeană legată de tratamentul străinilor cu plată în valută de la Casele de sănătate din ţările lor.
Domnia sa a spus că, de anul viitor, oamenilor de afaceri din ţările non-UE nu li se va mai solicita viză pentru România dacă au vize Schengen, aici intrând o categorie foarte largă de străini, mai ales din India, China sau Rusia.
1. Senzational
(mesaj trimis de gigel în data de 16.12.2013, 02:43)
Tanti Grapini chestia asta cu promovatul pe Google poate sa o faca un singur om daca are niste bani de cheltuit (aiurea)- nu-ti trebuie un minister si matale sa fi ministresa .
Sa presupunem prin absurd ca scrie "Ziua de Dragobete" americanul sau englezul pe google - oare ce se poate intmpla ? Este incredibil amatorismul acestor ministrii ai turismului de-a lungul timpului . Schimbati feng shui-ul acolo in minister ca parca exista un generator de tampenie acolo .