MARIAN CUCŞA, PREŞEDINTELE PRR: "Tocmai cei care urlă cel mai tare că e criză în energie sunt principalii beneficiari ai preţurilor crescute"

F.D.
Politică / 16 august 2022

Marian Cucşa, Preşedintele Partidului Republican din România

Marian Cucşa, Preşedintele Partidului Republican din România

Statul român a obţinut în prima parte a acestui an 11 miliarde de lei doar din taxele colectate de la companiile din energie. E dovada clară că statul este cel mai câştigat din majorarea preţurilor la energie, susţine Marian Cucşa, Preşedintele Partidului Republican din România, potrivit unui comunicat de presă.

"În timp ce toată economia se sufocă, iar românii nu îşi mai permit să plătească facturile la energie, statul se scaldă în banii primiţi de la companiile din energie. Numai în semestrul 1 din 2022, Romgaz, Nuclearelectrica şi OMV Petrom au dat la buget 11 miliarde de lei taxe şi dividende din profiturile colosale", spune Marian Cucşa.

Conform sursei citate, preşedintele PRR precizează că toţi banii vin din profiturile uriaşe făcute de aceste companii. Romgaz (SNG) a terminat primul semestru al anului cu un profit net de 1,7 miliarde lei, de 2,2 ori mai mare faţă de cel de anul trecut. Nuclearelectrica (SNN) a terminat prima jumătate a anului cu un profit net de 1,2 miliarde lei, triplu faţă de 2021. SNP Petrom (OMV) a anunţat un profit net de 4,6 miliarde lei în primul semestru.

"Taxele pe care companiile din energie le plătesc la stat acoperă incompetenţa actualilor guvernanţi în materie fiscală şi bugetară.

Ne întrebăm zilnic de ce cresc preţurile la energie electrică şi gaz, de ce nu intervine statul, de ce guvernanţii se uită şi dau din umeri. Răspunsul e simplu: statul lasă ca preţurile să fie majorate, pentru că, odată cu ele, cresc taxele şi impozitele colectate. Iar statul are nevoie de bani mulţi. În tot acest timp românii îşi strigă public disperarea că nu mai pot plăti facturile la energie şi gaze. Sunt familii întregi care se gândesc cu groază la cum vor trece peste această iarnă.

Prin Constituţia României, statul ar trebui să fie garantul bunăstării cetăţenilor săi. În realitate, guvernanţii sunt cei mai mari profitori de pe urma românilor. Este cea mai mare dovadă a ticăloşiei celor care ne conduc", susţine Cucşa.

"Ceea ce ştim sigur este că ne aşteaptă o iarnă extrem de grea, în care fiecare se va descurca cum va putea, pentru că statul român, cei care îl conduc, nu vor ridica un deget pentru binele cetăţenilor săi", mai spune Marian Cucşa, Preşedintele Partidului Republican din România.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Vad ca nu explica nimeni acestui domn care zice ca tine de poltica ,problemele elementare de contabilitate care tin de datele citate in text . Firmele de energie au platit taxele prevazute in codul fiscal ,deci profiturile mari din acest an au fost impozitate cu 10 % ,iar dividendele incasate sunt proportionale cu detinerile statului ( foarte bine pentru bugetul nostru ).

    Daca domnul vrea sa se dovedeasva militant in problema energetica ,mai bine sa intrebe de ce are statul numai 20% din Petrom ( si dividendele sunt deci numai 20%) . De ce trebuie Romgaz sa plateasca 1 miliard de dolari catre EXXON din cauza unui contract daunator incheiat anterior prin care statul a dat GRATIS dreptul de explorare la Neptun DEEP ( si e nevoit sa plateasca suma pt a primi acest drept de explorare inapoi ) . Nuclear Electrica a beneficiat de cresterea exploziva a pretului la energie printr un mecanism gresit de liberalizare a pretului ,dar de fapt au produs mai putin cu 16 % anualizat energie electrica ,exact cand e cererea mai mare ! Deci ,acest acronim PNRR (finantat de la bugetul de stat alimentat de aceste companii ,cumva ?!) are ce sa cerceteze pe piata de energie si sa critice acolo unde e cazul ,dar nu incasarile acestea (de tip o data pe an ) pt ca de aici trebuie acordata subventia pt gaz si energie din ordonanta si trebuie sa finanteze partide politice ,pensii imense ,cumulative cu salarii imense ,cumulative cu alte ...indemnizatii de tip personal pentru membrii politici ai partidelor parlamentare . Domnul nostru scripta manet ...nu e ca la televizor unde se arunca un talkshow exploziv la momente in timp foarte interesante politic ! Dupa care se muta discitia pe alt subiect ,si gata ! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb