Măsuri suplimentare pentru întărirea capacităţilor de monitorizare şi securizare a spaţiului aerian

V.S.
Politică / 6 septembrie 2023

Măsuri suplimentare pentru întărirea capacităţilor de monitorizare şi securizare a spaţiului aerian

Ministerul Apărării Naţionale a anunţat, miercuri, după vizita ministrul Angel Tîlvăr în localităţile Ceatalchioi şi Chilia Veche, aflate în proximitatea atacurilor Federaţiei Ruse asupra infrastructurii porturilor dunărene ale Ucrainei, că vor fi luate măsuri suplimentare pentru întărirea capacităţilor de monitorizare şi de securizare a spaţiului aerian la frontierele României, potrivit Agerpres.

Potrivit unui comunicat transmis de MApN, ministrul a discutat cu cetăţenii şi autorităţile acestor localităţi despre problemele cu care aceştia se confruntă.

"Echipa condusă de ministrul Apărării Naţionale, din care au făcut parte şeful Statului Major al Apărării, general Daniel Petrescu, şi şeful Statului Major al Forţelor Aeriene, general-locotenent Viorel Pană, s-a informat cu privire la situaţia concretă din zonele vizitate şi a informat autorităţile locale (...) că vor fi luate măsuri suplimentare pentru întărirea capacităţilor de monitorizare şi de securizare a spaţiului aerian la frontierele României", precizează sursa citată.

De asemenea, MApN menţionează că echipa ministerului s-a deplasat şi în proximitatea satului Plauru unde specialiştii au descoperit, în cursul serii de 5 septembrie, "elemente care pot fi asimilate unor resturi de dronă".

"Specialiştii trimişi de MApN la faţa locului au ridicat probele care vor fi supuse unor expertize tehnice, care să permită stabilirea provenienţei şi caracteristicilor acestora. Concluziile formulate de specialiştii MApN, în urma finalizării investigaţiilor, vor fi comunicate public cu maximă celeritate", se mai arată în comunicat.

Ministrul urmează să se deplaseze, în cursul după-amiezii, şi în municipiul Galaţi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb