ME a lansat dezbaterea pentru elaborarea Strategiei de reindustrializare a României

F.A.
Companii / 28 martie 2013

Ministerul Economiei (ME) a găzduit, astăzi, prima întâlnire a Comisiei Consultative de elaborare a Documentului de Politică Industrială.

Din această Comisie fac parte, pentru moment, manageri si proprietari de mari companii românesti si multinationale (care sunt principalii exportatori, angajatori si contributori la bugetul de stat), bancheri, reprezentanti ai mediului academic, consultanti financiari, avocati, jurnalisti, în total peste 40 de personalităţi, se arată într-un comunicat trimis redadţiei.

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a precizat, la începutul reuniunii, că această Strategie îsi propune să facă o evaluare riguroasă a industriei românesti în prezent si să identifice principalii poli de crestere economică. "Vom elabora o hartă economică si o hartă a parcurilor industriale, instrumente care vor ajuta investitorii locali si străini", a precizat Varujan Vosganian.

"România are o economie care poate fi caracterizată ca fiind mai mult complementară decât competitivă în raport cu economiile celorlalte state membre ale Uniunii Europene. Este evident că singura cale pentru România de a reduce decalajele socio-economice faţă de media statelor membre ale UE este creşterea competitivităţii", a declarat, la rândul său, Adrian Ciocănea, secretar de stat în Ministerul Economiei si coordonator al politicilor industriale.

Preşedintele Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România şi vicepreşedintele Dacia Group, Constantin Stroe, a apreciat că această Strategie de Reindustrializare este binevenită şi deosebit de utilă pentru societatea românească. "Industria auto are încă un potenţial extrem de ridicat şi va fi principalul exportator al României în următorii ani", a evidentiat Constantin Stroe.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7959
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2638
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9541
Gram de aur (XAU)Gram de aur430.9044

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb