Un medic de la Spitalul Clinic de Psihiatrie "Profesor Doctor Alexandru Obregia" este cercetat de DNA pentru luare de mită, după ce ar fi primit peste 100.000 de lei de la reprezentanţii unei firme cu care unitatea medicală a avut contract, pentru a întocmi referate de necesitate privind achiziţia de produse necesare laboratorului de analize medicale.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpata Elena Postolache, la data faptei medic primar şef la Laboratorul de analize medicale din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie "Profesor Doctor Alexandru Obregia", pentru luare de mită în formă continuată.
Potrivit DNA, în perioada 29 august 2014 - 19 iunie 2015, în contextul derulării unor contracte încheiate între Spitalul Clinic de Psihiatrie "Profesor Doctor Alexandru Obregia" şi o societate comercială, Elena Postolache ar fi primit în trei tranşe, de la reprezentanţii firmei respective, suma totală de 102.200 lei.
"Banii respectivi, ce ar fi reprezentat 3,5% din valoarea fără TVA a facturilor emise de societatea respectivă şi achitate de către Spitalul Clinic de Psihiatrie "Profesor Doctor Alexandru Obregia", ar fi fost primiţi de inculpată în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu, şi anume întocmirea unor referate de necesitate pentru achiziţia de produse necesare Laboratorului de analize medicale", se arată într-un comunicat de presă transmis, de DNA.
Inculpatei Elena Postolache i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.