MedLife a preluat opt centre medicale în Dâmboviţa şi Ilfov

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 23 ianuarie 2017

MedLife a preluat opt centre medicale în Dâmboviţa şi Ilfov

MedLife a anunţat, vineri, achiziţia unui pachet de 80% din acţiunile Almina SRL, o companie care deţine opt centre medicale în Dâmboviţa şi Ilfov.

Almina SRL are o activitate de 20 de ani pe piaţa locală şi este cel mai mare operator medical din judeţul Dâmboviţa.

Compania deţine opt centre medicale: cinci în Târgovişte, două în Pucioasa şi unul în Buftea. Compania mai deţine două laboratoare în Târgovişte şi Buftea.

Almina SRL a înregistrat, în primele nouă luni ale anului 2016, o cifră de afaceri de 1,3 milioane euro, potrivit reprezentanţilor companiei.

Achiziţionarea pachetului majoritar Almina SRL reprezintă a 14-a achiziţie derulată până acum de grupul MedLife, ultimele patru având loc în mai puţin de un an. Centrul Medical Panduri a fost cea mai recentă preluare înainte de cea anunţată vineri, conform news.ro.

MedLife s-a listat, în decembrie, la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) prin vânzarea a 8,84 milioane de titluri, ceea ce reprezintă 44% din pachetul total de acţiuni ale companiei, mutare prin care V4C Eastern Europe Holding a ieşit din acţionariat.

Compania a reuşit până la termenul limită să strângă din piaţă 230 milioane lei (50,9 milioane euro) de la investitorii privaţi pentru acţionarii care au ieşit din companie.

La data de 30 septembrie 2016, grupul opera 36 de clinici, 8 spitale generaliste şi specializate, 24 de laboratoare cu mai mult de 143 de puncte de colectare de analize medicale, 9 farmacii, 8 cabinete de stomatologie şi servea peste jumătate de million de clienţi în România.

Pachetul majoritat al companiei MedLife este deţinut de familia Marcu.

Vânzările MedLife în primele noua luni din 2016 au însumat 361,5 milioane de lei (80,8 milioane de euro), cu o EBITDA 38,9 milioane de lei (8,7 milioane euro).

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Furtuna intr un pahar de apa. Aduna toate ciuruvurile, poate, poate. Medlife e o mare vrajeala. Important ca au pus investitorii botul si au dat 50 de mil pe nimic. Actiuunea medlife se va prabusi pana la finalul anului. Firma este incapabila sa faca prodit.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb