Mecanismul European de Stabilitate (MES), "zidul de protecţie" al finanţelor Europei, a anunţat marţi că a aprobat eliberarea sumei de 2,72 miliarde de euro pentru recapitalizarea băncii greceşti Piraeus Bank, informează AFP.
"Întărirea stabilităţii sectorului bancar a fost un obiectiv cheie în cel de al treilea program de asistenţă acordat Greciei. Bănci mai sănătoase vor putea să înceapă să acorde din nou credite firmelor greceşti şi să sprijine relansarea economiei" a declarat preşedintele MES, Klaus Regling.
Conform prevederilor celui de-al treilea program de asistenţă financiară pentru Grecia, sistemul bancar elen va primi fonduri de 10 miliarde de euro pentru recapitalizare. Una din condiţiile programului de asistenţă era acea că băncile greceşti vor încerca să strângă şi fonduri private care să se adauge fondurilor furnizate de MES.
Două din primele patru bănci greceşti, Eurobank şi Alpha Bank, au strâns suficiente fonduri de la investitorii privaţi care să le permită să nu mai recurgă la fonduri publice însă Piraeus Bank şi National Bank of Greece au nevoie în continuare de fonduri publice în valoare de aproximativ 5,7 miliarde de euro.
MES a subliniat marţi că eliberarea restului sumelor de 7,28 miliarde de euro alocate pentru băncile greceşti "va fi decisă pe baza unei analize de la caz la caz", un anunţ privind National Bank of Greece fiind aşteptat în scurt timp.
Înfiinţat în 2012 ca răspuns la criza financiară globală, Mecanismul European de Stabilitate (MES) urmează să înlocuiască în timp Fondul European de Stabilitate Financiară (EFSF), care, în perioada de vârf a crizei datoriilor suverane, a emis obligaţiuni pentru a veni în sprijinul statelor membre ale zonei euro care aveau probleme.