Acordul de Parteneriat 2014 - 2020 va fi transmis Comisiei Europene (CE) la sfârşitul lunii ianuarie, iar în document au fost integrate deja unele dintre comentariile primite de la serviciile CE în decembrie, informează Ministerul Fondurilor Europene (MFE).
"Prima versiune a Acordului de Parteneriat 2014 - 2020 a fost transmisă serviciilor Comisiei la începutul lunii octombrie 2013, în cadrul dialogului informal purtat pentru pregătirea documentelor de programare pentru perioada 2014 - 2020. În luna decembrie 2013, Comisia a transmis o serie de comentarii pe marginea documentului, iar ulterior reprezentanţii autorităţilor române au discutat cu partenerii comunitari despre acestea. În urma discuţiilor, unele comentarii a fost integrate în actuala versiune de lucru a Acordului de Parteneriat 2014 - 2020, în cazul altor comentarii s-a ajuns la o poziţie comună a celor două părţi, dar au fost şi comentarii pe care serviciile Comisiei le-au retras ca urmare a argumentelor aduse de partea română. Discuţiile dintre autorităţile române şi reprezentanţii Comisiei sunt o etapă firească în cadrul procesului de negociere dintre un stat membru UE şi Comisia Europeană", se arată într-un comunicat de presă.
Potrivit MFE, România a avut o abordare proactivă în pregătirea documentelor de programare pentru perioada 2014 - 2020 şi a început din timp dialogul informal cu reprezentanţii Comisiei. Conform prevederilor regulamentelor europene, statele membre au la dispoziţie patru luni de la aprobarea regulamentelor pentru a transmite formal Acordul de Parteneriat. Regulamentele au fost publicate în Jurnalul Oficial al UE la sfârşitul lunii decembrie 2013, ceea ce înseamnă că nu există nicio întârziere în procesul de pregătire şi transmitere a documentului către CE. Pentru comparaţie, alte state membre UE nu au trimis până în prezent niciun document de programare serviciilor Comisiei Europene, se mai arată în comunicat.
Experţii Comisiei Europene au transmis autorităţilor române că prima versiune a Acordului de Parteneriat (AP) pentru utilizarea fondurilor comunitare în perioada 2014-2020 este lipsită de viziune strategică, prea vagă şi nu dovedeşte că lecţia dată de eşecul cheltuirii banilor UE este valorificată, potrivit Mediafax. Observaţiile au fost transmise de către experţii Comisiei Europene (CE) prin intermediul misiunii României la Bruxelles, la sfârşitul lunii decembrie, pe baza primei versiuni a Acordului de Parteneriat finalizată în luna octombrie.