Mihai Bogza: Orice program economic cuprinzător, coerent şi, mai ales, respectat poate atenua efectele crizei

• (Interviu cu Mihai Bogza, preşedintele Bancpost)

Reporter: Stimate domnule preşedinte, care este opinia dumneavoastră referitoare la programul "Prima Casă"? Ce ne puteti spune despre neclarităţile apărute la începutul derulării aces­tui program?

Mihai Bogza: De mai mult timp, noi, băncile, am cerut autorităţilor să găsească programe concrete pentru a sprijini economia în aceste condiţii de criză. Atunci când economia funcţionează cu dificultăţi, iar o componentă importantă a acesteia, cum ar fi sectorul imobiliar, pare să înregistreze un blocaj, devine necesar ca un actor mare în piaţă să reacţioneze pentru rezolvarea acestei situaţii. Şi cel mai mare actor, evident, este statul.

Când spun că sectorul imobiliar a înregistrat un blocaj, înţeleg că numărul de tranzacţii s-a redus dramatic, ceea ce a generat mai multe implicaţii negative în economie. Printre altele pentru noi, băncile, a devenit mult mai dificil să acordăm credite pentru că nu mai ştim care este valoarea reală a garanţiilor pe care le luăm în calcul. De asemenea, a devenit foarte dificil să valorificăm garanţiile imobiliare la creditele existente.

În acest context, un program care să se adreseze sectorului realestate era foarte util, după cum important este şi costul redus al creditelor acordate în cadrul programului; acest lucru face creditele accesibile multora dintre cei care au astăzi incertitudini cu privire la posibilităţile de plată viitoare.

Ca să concluzionez, programul este bun pentru că se adresează sectorului potrivit şi pentru că vine cu o dobândă şi cu nişte costuri generale ale creditului pe care şi le pot permite destul de mulţi. Iar pentru bănci, programul înlătură riscul de credit.

"Bancpost" a salutat acest program, am dorit şi dorim şi în continuare să ne implicăm în el.

Reporter: Şi, totuşi, Bancpost nu a semnat de la început Convenţia de garantare, aşa cum au făcut-o alte bănci...

Mihai Bogza: În etapa de dinainte de semnare am identificat probleme care în opinia noastră ar fi creat probleme pe parcursul implementării, şi pentru bănci, şi pentru autorităţi, şi pentru clienţi. Vă amintiţi, chiar economistul-şef al BNR, Valentin Lazea, a fost citat cu o afirmaţie în care spunea că pot fi o mie de detalii care să facă programul să nu meargă bine. Noi am încercat ca, împreună cu autorităţile, să identificăm cât mai multe dintre cele o mie de detalii şi să le înlăturăm încă din faza iniţială. E primul program major al statului român de sprijinire a reluării creditării, economia noastră nu îşi poate permite luxul unui eşec.

Reporter: Dar care au fost problemele, de fapt?

Mihai Bogza: Din punctul nostru de vedere, au existat neclarităţi în sis­temul care asigura recuperarea banilor de la stat în caz de neplată.

Întrucât este un program pentru 30 de ani, am dorit să clarificăm totul de la început - într-o perioadă atât de lungă se pot întâmpla o mulţime de lucruri.

Din această cauză, repet, am considerat că este bine să punem de la început construcţia pe o temelie foarte solidă, deşi este posibil ca şi pe parcurs să fie nevoie să se mai opereze corecturi şi ajustări.

De altfel, din câte am înţeles, chiar şi băncile care au semnat primele pentru acest program se bizuiau pe promisiuni că acest sistem va fi îmbunătăţit din mers, că vor fi corectate aceste neclarităţi tehnice, aşa că sunt convins că vor saluta modificările aduse în şedinţa de Guvern de săptămâna trecută, în urma consultărilor pe care Bancpost şi alte câteva bănci le-am avut cu prim-ministrul Emil Boc şi cu Ministerul Finanţelor, şi unde, trebuie spus, am găsit deplina înţelegere.

Reporter: Şi de ce credeţi că lucrurile nu s-au făcut bine de la început? Nepricepere, rea-intenţie?

Mihai Bogza: Nu văd nicio rea intenţie sau nepricepere din partea cuiva, pur şi simplu este greu să elaborezi peste noapte un mecanism complex foarte bun, care să funcţioneze perfect. Important este să ai buna-voinţa de a îndrepta ceea ce nu pare să funcţioneze, şi credem că prin menţinerea deschisă a dialogului bănci-autorităţi va ieşi ceva benefic pentru toate părţile şi, în ultimă instanţă, pentru economie.

Deci, ca să rezum, am o părere bună despre acest program Prima Casă. Faptul că noi, Bancpost, nu am fost printre primii care au semnat convenţia nu a pornit decât de la dorinţa noastră ca lucrurile să iasă cât mai bine pentru toată lumea.

Reporter: Dar nu trebuiau clarificate aceste neclarităţi înainte de a da drumul derulării programului? Pare un program făcut pe genunchi...

Mihai Bogza: Cred că toţi am dorit să avem un program cât mai rapid. E un anumit preţ pe care îl plăteşti atunci când vrei să faci lucrurile repede.

Sincer, şi noi, băncile, avem propriul nostru proces de incubaţie pentru fiecare produs nou, proces care are o anumită durată, şi apoi încercăm să reacţionam la fiecare semnal de feed-back pe care ni-l dă piaţa pe parcursul implementarii. La programul Prima Casă a trebuit să armonizăm interesele a 19 bănci şi ale autorităţilor.

Reporter: Programul Prima Casă e un ajutor pentru băncile comerciale?

Mihai Bogza: Orice proiect care fluidizează piaţa e un ajutor pentru băncile comerciale, pentru cei din sectorul imobiliar, pentru populaţie, pentru toată lumea.

Reporter: De ce nu au intrat toate băncile în Programul Prima Casă? Practic au aderat jumătate din bănci...

Mihai Bogza: Noi, Bancpost, am considerat pur şi simplu că e cazul să participăm pentru că este primul program coerent de sprijinire a reluării creditării. Totuşi, trebuie să spunem că Prima Casă este un proiect în care băncile, astăzi, pierd bani. Dacă ne împrumutăm acum la o instituţie financiară internaţională, o facem la un cost egal cu Euribor plus circa 3%. Mai adăugăm costul rezervei la BNR (s-a redus, dar nu a fost eliminată), de circa 1,5%, şi dintr-odată avem peste Euribor 4,5%. La acest cost al resursei se adaugă costul distribuţiei, creditele trebuie date printr-o sucursală care funcţionează, plăteşte salarii, chirie, utilităţi. Noi percepem de la clienţi doar 4% peste Euribor. Concluzia este evidentă.

Băncile şi-au asumat această pierdere în ideea că există alte avantaje colaterale. Mizăm că într-un viitor oarecare se vor îmbunătăţi condiţiile de acces la resurse, va dispărea costul rezervei minime obligatorii, adică BNR va fi în situaţia să poată elimina rezerva minimă obligatorie. Altfel spus, mizăm pe revenirea economiei, care va fi şi în beneficiul nostru.

Reporter: Cum vedeţi evoluţia dobânzilor la credite şi depozite pentru acest an?

Mihai Bogza: La începutul crizei, băncile au oprit practic creditarea, din mai multe motive. Primul a fost că a crescut foarte mult riscul de credit şi nu puteam să îl mai estimăm. De ce? Pentru că nu ştiam ce sectoare economice vor avea perspective şi care nu; nu ştiam dacă şi cât va scădea economia.

Să ne amintim că acum şase luni încă se discuta că România va avea în 2009 o creştere economică de "numai" 2,5%. Pe primul trimestru am avut scădere de 6,2%...

În situaţia actuală nu mai avem estimări credibile. Chiar şi acum, de exemplu, nu putem estima care va fi situaţia şomajului la sfârşitul anului, de exemplu. Şi în condiţii de incertitudini băncile nu ştiu cum să dea credite.

Tot la începutul crizei costul resurselor a explodat. Dobânzile la depozite crescuseră foarte mult pe fondul nervozităţii populaţiei care nu ştia ce să facă cu banii: să îi ţină la saltea, în case de valori, să îi scoată în străinătate ... Prin ianuarie încă se plăteau dobânzi la depozite de 20-25%. Iar din exterior era greu să aduci bani ieftini, pentru că riscul de ţară crescuse foarte mult.

Ne-am mai confruntat şi cu creşterea costului lichidităţii, pentru că în momentul acela nu mai ştiai exact ce mecanism ai la îndemână ca să îţi iei lichiditate dacă aveai vreo nevoie temporară. Piaţa interbancară funcţiona foarte prost în momentul acela şi, dacă aveai nevoie de lichiditate, te puteai trezi că plăteai nişte dobânzi absolut aberante.

Şi atunci cum să îţi mobilizezi banii pe un termen chiar scurt, de un an, dacă se putea ca tu să ai nevoie mâine de lei şi să nu poţi lua decât platind niste dobânzi până la cer?

Nu în ultimul am întâmpinat probleme cu riscul valutar. Istoric, băncile din Romania au acordat clienţilor credite în valută pentru că nu aveau surse in lei pe termen lung. Dezavantajul aferent s-a manifestat atunci când cursul de schimb s-a depreciat foarte mult.

Ce s-a rezolvat până acum din toate problemele ivite la începutul crizei?

Primul lucru important a fost stabilizarea cursului. Deşi şi acum mai sunt predicţii pesimiste care spun că leul, până la sfârşitul anului, se va deprecia accentuat, totuşi de vreo 6 luni este relativ stabil. Asta contează foarte mult. În plus, beneficiem de programul FMI despre care poţi să discuţi dacă e perfect sau nu, dar este important că există. Este o strategie coerentă care generează o anumită încredere pentru investitori şi care dă şi Băncii Naţionale suficienţi bani la rezervă cât să poată apăra cursul de schimb. De aceea cred că au şi încetat atacurile masive asupra cursului de schimb, iar volatilitatea nu a mai fost atât de ridicată.

Al doilea lucru care s-a mai îmbunătăţit este costul fondurilor, al resurselor. Dobânzile pe care le plătim noi, băncile, au scăzut destul de accentuat, în ultimele două luni mai ales. Dobânzile la depozite sunt totuşi încă departe de ce ar trebui să fie ca să putem da pe baza lor credite ale căror costuri beneficiarii să şi le poată permite. Ca să dau un exemplu, în Bancpost acum, dobânda maximă pe care o dăm la un cont de economii, cu caracter promoţional, este de 12%, la depozite oferim între 7-9%, depinde de sume şi de tipul de depozit, dar inflaţia este 5,85%. Deci noi încă mai avem un drum lung în care să scădem dobânzile şi nu le putem coborî atât de rapid pe cat ne-am dori pentru că e posibil ca unii clienţi să plece la bănci concurente.

Pot totuşi să vă spun că tendinţa este clar spre diminuarea dobânzilor.

Oricum, repet, in momentul de faţă, costul fondurilor este încă ridicat, dar este substanţial mai bun decât era în urmă cu 6 luni.

Ceez ce a rămas în continuare la un nivel inacceptabil este riscul de credit. Aşa cum spuneam, incertitudinile privind evoluţia economiei româneşti rămân substanţiale. Iar câtă vreme nu poţi să anticipezi viitorul unei companii sau situaţia financiară a unui client persoană fizică, orice credit nou este foarte riscant, nu numai pentru cel care îl dă, dar şi pentru cel care îl primeşte şi care va trebui să îl ramburseze. Revenind la Prima Casă, spuneam că acesta este un program util în sine şi pentru că elimină riscul de credit.

Reporter: În ultimul timp, cursul a crescut. Ne aşteptăm la posibile atacuri asupra leului?

Mihai Bogza: Nu, cred că este o volatilitate într-o bandă relativ normală. Nu ne putem aştepta să avem un curs absolut fix pe o perioadă foarte lungă. Vor fi mici variaţii, iar atâta timp cât se situează între nişte limite suportabile economia nu are de suferit. Acel minim istoric pe care l-am avut la jumătatea lui ianuarie, de circa 4,3 lei/euro, nu a mai fost atins in ultimele luni.

Cred că periodic vor mai fi presiuni, încercări ale unor jucători externi de a testa piaţa, dar, pe fond, mi se pare că avem o stabilitate remarcabilă a cursului de schimb în ultimele şase luni.

În plus cred că, pe măsură ce se îmbunătăţeşte situaţia contului curent al balanţei de plăţi, şi se vede clar tendinţa, poate prea accentuată, de scădere a deficitului, pericolul de a mai avea astfel de atacuri se va reduce. Ce am în vedere? România a înregistrat un deficit de cont curent de 1,8 miliarde de euro pe primele 5 luni ale anului, acoperit integral de investiţiile străine directe. Avem deci un deficit finanţabil, spre deosebire de ceea ce aveam în urmă cu un an, când deficitul era foarte ridicat şi se finanţa pe alte căi, în principal, prin datorie externă pe termen scurt. Din motivul acesta, spun că nu ar mai fi nişte elemente obiective care să susţină o depreciere a leului.

Totuşi piaţa oricând poate să reacţioneze în cel mai imprevizibil mod şi mi se pare evident că, pentru a menţine această stabilitate, trebuie să respectăm nişte condiţii pe termen mai lung - trebuie să rămânem în limitele programului cu FMI, adică nu e suficient că avem un program, trebuie să îl mai şi respectăm.

Reporter: Cum credeţi că vor fi rezultatele băncilor în acest an?

Mihai Bogza: Mi-e imposibil să prezic aceste rezultate. 2009 este un an în care trebuie să ne uităm mai mult la soliditate decât la performanţe financiare. Miza pentru sistemul bancar este să rămânem pe piaţă în nişte condiţii sustenabile, care să ne permită să reluăm activitatea in forta atunci când piaţa se va îmbunătăţi. Adică trebuie să ne menţinem şi clienţii pe linia de plutire şi să le asigurăm în acelaşi timp siguranţa pentru depozitele lor.

Reporter: Au migrat clienţii de la o bancă la alta?

Mihai Bogza: A fost o perioadă... Cred că acum s-a redus foarte mult această posibilitate. La credite este foarte greu să pleci de la o bancă la alta, însă la depozite am întâlnit astfel de migrări, atunci când existau diferenţe mari de dobanzi dintre bănci. Practic, nici măcar nu poţi să acuzi băncile care acordau atunci dobânzi mai mari pentru că percepţia noastră, a sistemului bancar, nu era atât că ne "furăm" clienţii unii altora, cat că împiedicăm clienţii să plece din sistemul bancar cu totul.

În octombrie anul trecut a fost o lună de hemoragie a depozitelor în care unii clienţi au dispărut pur şi simplu din sistemul bancar românesc. O bancă nu se gândea probabil atunci, crescând dobânzile, că ia clienţii de la banca x sau că se protejează ca aceştia să nu îi plece la banca y. Temerea era să nu plece cu totul din sistemul bancar, şi a durat luni bune până când încrederea în sistem a revenit, în aşa fel încât să poţi menţine clienţii cu nişte dobânzi mai rezonabile. Bine, nici acum nu sunt cu totul rezonabile. Am mai spus că noi ar trebui să avem nişte dobânzi cu 1-2% peste inflaţia viitoare. 6-7% probabil că ar fi nişte dobânzi decente pe care le-am da astăzi. Nu e încă aşa, dar probabil că e o tendinţă spre care mergem.

Reporter: Care este evoluţia restanţelor la credite?

Mihai Bogza: Pe ansamblul sistemului, au fost categorii de credite care au avut grad de neperformanţă si de 10%. Dintr-o combinaţie de factori, cum ar fi înrăutăţirea situaţiei financiare a clientului, eventual volatilitatea dobânzilor sau a cursului de schimb, fraudei.

A fost o perioadă, într-adevăr, în care se poate spune că a existat prea multă exuberanţă nu numai din partea bancilor, care acordau creditele, ci şi din partea celor care le primeau. Acum, privind din urmă, aceste lucruri par greşeli evidente. Dar să nu uităm că, în urmă cu un an, noi, cei care trăiam in România, o vedeam ca fiind o ţară care avea în faţă vreo 10 ani de creştere continuă, pentru că abia intrasem în Uniunea Europeană şi păream să avem un timp în care vom recupera decalajele, crescând foarte rapid.

Sincer vorbind, cred că foarte puţină lume a anticipat o criză globală. O criză locală sunt convins că s-ar fi rezolvat destul de uşor. Dar o criză globală, într-adevăr, era foarte greu de prevăzut. Şi să ne aducem aminte ceea ce se spunea în septembrie sau octombrie, când criza trecuse deja Oceanul încoace. Se zicea că în România nu are cum să fie criză pentru că sistemul bancar nu era expus la active toxice, pentru că gradul de deschidere a economiei era comparativ redus...

Reporter: Şi atunci, când criza ne bătea la uşă, am promis măriri de pensii, de salarii...

Mihai Bogza: De asta spuneam că toată lumea a făcut greseli. Dar acum mi se pare că este o pierdere de timp să te mai uiţi cine şi cât a greşit şi cum a greşit. Important este să te concentrezi pe soluţiile de atenuare a efectelor crizei. Va rămâne treaba istoricilor să scrie despre cum a putut să existe o orbire atât de mare în toate zonele...

Reporter: Oferă băncile case la vânzare în contul creanţelor restante?

Mihai Bogza: Da. Şi se vând foarte greu. Dar de regulă noi ne-am ferit să scoatem active la vânzare şi am încercat să găsim soluţii amiabile cu clienţii.

Au fost totuşi situaţii în care clienţii nu au cooperat. Dar chiar şi atunci am încercat să epuizăm toate soluţiile înainte de executarea silită. De ce? Pentru că recunoaştem că e criză, e o situaţie grea, dificilă. Dacă în urmă cu un an nu ne feream să trecem la executarea garanţiilor, acum o facem mai prudent. Din cauza asta, deşi volumul restanţelor a crescut destul de mult, nu au existat acţiuni masive de vânzări de garanţii din partea băncilor. Nu se vede o inflaţie foarte mare de anunţuri de vânzare faţă de perioada de acum un an.

Ideea este ca recunoaştem că este o perioadă foarte grea şi că atâta vreme cât clientul manifestă bunăvoinţă, atunci merită să fie ajutat. De altfel trebuie spus că, apropo de executarea caselor, creditele ipotecare, cel puţin din experienţa noastră, au o incidenţă redusă la neplată. Lumea încearcă pe cât poate să plătească şi atunci când vezi omul că se luptă din toate puterile, nu trebuie să îi scoţi casa la vânzare, încerci să-l ajuţi cât poţi. Dacă am vedea într-adevăr lipsă de bunăvoinţă, atunci ar fi altceva.

Reporter: Cum vedeţi programele de guvernare actuale anti-criză? Cum preconizaţi că va fi situaţia economică în acest an?

Mihai Bogza: În general programele anti-criză nu prea au funcţionat foarte bine in nicio tara. Adică nu am văzut rezultate concrete, ba chiar aveţi cel puţin un analist care scrie în ziarul dvs (n.r.Călin Rechea) şi face praf toate aceste programe anti-criză, fie că au fost în Statele Unite sau în altă parte. S-au făcut nişte cheltuieli destul de mari pentru aceste programe, însă fără rezultate foarte spectaculoase. Pentru că această criză este atât de ciudată încât simplul fapt de a injecta bani în economie utilizând reţete clasice nu duce neapărat la rezultate. Chiar aşa stând însă lucrurile, cred că orice initiaţivă de atenuare a efectelor crizei este de salutat, chiar dacă o soluţie miraculoasă de rezolvare nu există.

Pentru România, singurul program care vizeaza ansamblul economiei este cel convenit cu FMI. Probabil ca acest program ar fi trebuit să vină mai devreme, dar faptul că există mi se pare un lucru pozitiv. Oferă încredere investitorilor, majorează rezerva valutară a BNR, asigurând astfel stabilitatea cursului, iar prin componentele adiţionale, cum ar fi banii de la UE, asigură resurse şi pentru buget.

Am văzut multe discuţii în legătură cu sumele primite de la FMI. Aceşti bani au un regim aparte, sunt strict pentru sprijinirea balanţei de plăţi. În momentul în care FMI dă valuta la BNR, ia din contul BNR suma echivalentă în lei. Practic, face un swap cu BNR, iar la scadenţă are loc operaţiunea inversă.

În momentul de faţă, BNR are în rezervă circa 26 de miliarde de euro şi probabil că îi va avea şi atunci când va trebui să rambursăm banii. Dacă BNR va cheltui o parte din banii aceştia, apărând leul, îi va cheltui cumpărând lei, iar la momentul când va trebui să facă rambursarea la FMI, va putea să meargă pe piaţă şi să cumpere valută, pentru că, până atunci, probabil că economia se va stabiliza. Desigur, vor fi şi dobânzi de plătit pentru sumele împrumutate - din care cel puţin o parte se vor recupera din plasamentele efectuate.

Banii care vor fi cu adevărat cheltuiţi pe proiecte şi se pune problema cum se vor returna sunt cei din Uniunea Europeană şi banii de la instituţiile financiare internaţionale tip BERD, Banca Mondială şi BEI. O parte dintre aceştia ajung la buget, restul, direct sau prin bănci, la agenţii economici care îi vor rambursa direct.

Dincolo de volumul sumelor împrumutate, însă, mi se pare important faptul că există un plan coerent anti-criză, şi cu un astfel de program în mână nimeni nu mai poate să vină să propună, de exemplu, majorarea peste noapte cu 50% a salariilor sau pensiilor! Nu poţi să te mai comporţi iresponsabil. Acesta este marele avantaj al acestui program. Desigur, se vor mai putea face greşeli în continuare, dar vor exista niste limite. Pentru că programul are nişte criterii după care este judecată performanţa autorităţilor române. Şi odată ce te-ai luptat să obţii credibilitatea pe care ţi-o dă programul respectiv, nu mai poţi să îţi baţi joc de ea cu uşurinţă.

Şi mai trebuie spus că Fondul reprezintă un partener de negocieri rezonabil. Dacă nu poţi să îţi atingi criteriile de performanţă din motive pe care le poţi demonstra că sunt obiective, e un lucru. Dacă nu le faci din cauză că vii cu nişte măsuri "bombă" în scopuri electorale, atunci îţi pierzi cu totul credibilitatea. Pentru că, practic, dai un semnal tuturor că ai deraiat. Aşadar, nu problema rambursării creditelor este importantă, ci problema menţinerii în interiorul programului.

Reporter: Cum sunt afectate băncile de falimentul companiilor?

Mihai Bogza: Procedura prin care băncile îşi recuperează creditele acordate companiilor intrate în faliment este anevoioasă şi îndelungată. Iar în condiţiile crizei actuale, este puţin probabil ca valoarea creditelor să poată fi recuperată integral.

Reporter: Puteţi să ne spuneţi care sectoare economice mai funcţionează?

Mihai Bogza: În momentul de faţă, un sector care pare să meargă bine este sectorul auto, cel puţin în ce priveste exporturile, şi mai puţin la intern. Înţeleg că maşinile Dacia au beneficiat masiv de programele de tip "Rabla" din ţările vest-europene. Totuşi, şi programele acelea au o durată limitată în timp, fiind condiţionate de volumul fondurilor alocate.

Reporter: Mă refer la piaţa internă. Ce sector merge bine?

Mihai Bogza: Pe noi băncile ne intereseaza mai ales acele sectoare care merg bine şi azi si vor merge bine şi peste cateva luni cel puţin, pentru că băncile nu dau un credit pentru o zi. Orizontul de timp al creditelor noastre este de 3 luni, 6 luni, 1 an şi aşa mai departe.

Reporter: Infrastructura?

Mihai Bogza: Realizarea de investiţii masive în infrastructură, pe care noi, băncile, să le cofinanţăm, a fost una dintre cerinţele băncilor către autorităţi, ca pe o soluţie de iesire din criză. Aceasta împreună cu atragerea fondurilor europene.

Însă şi aici trebuie spus că exista nişte restricţii. Exista limitări la deficitul bugetar, nu poţi de exemplu să faci 1000 de km de autostradă într-un an. Chiar dacă am avea capacitatea tehnică să facem acest lucru - şi din păcate pînă acum nu am dovedit că am avea-o - bugetul trebuie să acomodeze şi alte cheltuieli, în condiţiile în care veniturile sunt în scădere. Din acest motiv, lucrările de infrastructură sunt doar o soluţie parţială. Trebuie să fim realişti: nu poate numai infrastructura să repună toată economia în mişcare. Îi poate da totuşi un stimul suplimentar, în loc să ai o scădere a PIB cu 6%, să zicem, să scazi numai cu 5%.

Reporter: Şi-au închis băncile sucursale în acest an?

Mihai Bogza: Noi am închis deja un număr de unităţi şi s-ar putea să mai continuăm. Reducerea costurilor este un obiectiv al fiecărei bănci. În cazul Bancpost, raţionalizarea costurilor a debutat practic odată cu începerea crizei. Ne-am dat seama că este ceva serios şi printre măsurile pe care le-am luat a fost, de exemplu, să renegociem chiriile, pentru că unele dintre ele erau imense chiar şi la momentul când am deschis unităţile. Iar în condiţiile actuale de criză, acestea par cu totul rupte de realitate. În unele locuri am găsit înţelegere, în altele nu. Şi în astfel de situaţii am închis unităţile pentru că pur şi simplu nu mai reuşeau să atingă indicatorii de rentabilitate. Cei care s-au lăcomit să încaseze prea mult de la noi vor vedea acum cât de greu este să mai închirieze spaţiile respective.

Este evident că volumul de activitate din prezent nu mai justifică meţinerea unor unităţi cu cheltuieli foarte mari.

Reporter: Vom asista la preluarea unor bănci din România?

Mihai Bogza: Cred că sunt puţine bănci străine care îşi permit să facă investiţii în preluări în perioada aceasta, tocmai din cauza incertitudinilor create de criză, în principal pe linia riscului de credit. Când vrei să cumperi o bancă, îi faci o analiză a portofoliului de credite, dar chiar dacă ţi se pare ok astăzi, în conditiile crizei nu poţi să ştii cum va fi peste o lună, două, trei. Şi atunci, cred că din motivul acesta există reţineri din partea unor potenţiali investitori să se angajeze în achiziţii.

Pe plan mondial nu am prea văzut decât achiziţii forţate, dictate de stat pentru a evita închiderea unor bănci aflate în prag de prăbuşire. În rest, toată lumea se menţine în expectativă. Nimeni nu ştie care este preţul corect în condiţiile de criză. Din motivul acesta cred că nici în România nu o să asistăm la achiziţii, cel puţin până nu se vor vedea semnale clare privind ieşirea din criză. Acestea fiind zise, oricând pot exista excepţii care să confirme regula.

Reporter: Vă multumesc!