Principalele fonduri de administrare a pensiilor private sunt cele care ar trebui să facă primii paşi în ceea ce priveşte investiţiile în fondurile închise de investiţii (private equity), a declarat Mihai Coca-Cozma, director general "Alico Pensions" România, prezent la cea de-a cincea ediţie a conferinţei "SEE Private Equity". Domnia sa este de părere că acestea sunt cele care asigură garantarea relativă a valorii. "Este clar că, în Româ-nia, nu avem experienţă legată de investiţiile în astfel de fonduri", a mai afirmat Mihai Coca-Cozma.
Potrivit domniei sale, investiţiile în private equity sunt prea riscante pentru un fond de pensii. În prezent, expunerea fondului privat de pensii Alico pe private equity este zero, deşi Consiliul Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) a aprobat, la sfârşitul anului trecut, o normă prin care limita investiţiilor private de capital a fost majorată la 10% atât pentru fondurile de pensii de tip Pilon II, cât şi pentru cele din Pilonul III. Directorul general "Alico" a mai declarat că, pe termen lung, fondurile de pensii private sunt interesate să investească în fondurile de private equity, însă trebuie găsite soluţii de evaluare continuă a rezultatului.
De asemenea, managerii fondurilor de pensii au opinii diferite în ceea ce priveşte învestiţiile în fondurile de private equity, având în vedere componenta de risc, cantitatea ce trebuie investită şi sectorul în care se investeşte, a explicat domnia sa.