MIHAI PURCĂREA, BRD ASSET MANAGEMENT: "Fondurile de investiţii reprezintă 4,9% din PIB-ul ţării"

A.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 24 octombrie 2018

Mihai Purcărea

Mihai Purcărea

"Din păcate, investitorii nu reuşesc să prindă mare parte din creşterea economică a României, care nu este dată neapărat de instrumentele cu venit fix, ci de investiţiile în acţiuni", potrivit reprezentantului BRD

Activele avute sub administrare de fondurile de investiţi din ţara noastră reprezintă 4,9% din Produsul Intern Brut (PIB) în condiţiile în care, în urmă cu zece ani, această cifră reprezenta circa 2,5%, a precizat, ieri, Mihai Purcărea, CEO al BRD Asset Management, în cadrul unei conferinţe de presă organizate de Asciaţia Adminis­tratorilor de Fonduri (AAF).

Mihai Purcărea a spus: "Suntem des­tul de puţin în urma cehilor. Asta înseamnă că am recuperat rapid. Slovenii sunt la 6,2%, polonezi şi ungurii sunt mai avansaţi, în jur de 15%. Acumularea de capital a fost mult mai rapidă acolo şi, cel puţin în cazul Poloniei, piaţa de capital a avut şi o dezvoltare mai agresivă, ceea ce s-a văzut".

Potrivit CEO-ului BRD Asset Management, media europeană se situează la circa 130%, având în vedere şi ţări ca Germania, Franţa şi Marea Britanie.

"Marea Britanie are 300% din PIB, Franţa, peste 100% şi trag foarte mult în sus. Sunt industrii extrem de dezvoltate", a explicat CEO-ul BRD Asset Management.

Potrivit datelor prezentate de CEO-ul BRD Asset Management, industria fondurilor de investiţii are 40 de miliarde lei sub administrare.

"Unsprezece miliarde de lei sunt investite în acţiuni cotate, iar cea mai mare pondere o reprezintă acţiunile listate la bursă. Acţiunile necotate reprezintă încă 8,7 miliarde lei. Acţiunile cotate reprezintă 7% din market cap-ul total (n.r. capitalizarea) al bursei şi, dacă este să ne referim doar la partea de free-float (n.r. acţiuni liber tranzacţionate), înseamnă aproape 30% din total", a spus Mihai Purcărea.

Totuşi, domnia sa a punctat că industria pe care o reprezintă şi-ar dori să aibă mult mai multe oportunităţi de a investi.

"Investim 1,6 miliarde de lei în obligaţiunile corporative din România, dar ne-am dori mai mult, pentru că investim 5,5 miliarde lei în obligaţiuni corporative din afara României. De ce facem asta? Pentru că nu avem destul de multe oportunităţi în piaţa locală şi ne-am dori să fim mai prezenţi. Investim şi şapte miliarde în titluri de stat emise de Ministerul Finanţelor Publice din România. 3% din totalul datoriei este deţinut de fondurile de investiţii, atât lei cât şi valută, euro şi dolari", a precizat CEO-ul BRD Asset Management.

Potrivit lui Mihai Purcărea, circa 80% din industria locală este dată exclusiv de fondurile de obligaţiuni.

"Suntem foarte expuşi pe partea de venit fix, de obligaţiuni. Într-un fel este normal. Primul pas, când începem să investim, avem depozitele bancare, apoi ne familiarizăm cu titlurile de stat, fonduri de venit fix. Este un pas oarecum normal. Din păcate, clienţii nu reuşesc să prindă şi mare parte din creşterea economică a României, care nu este dată neapărat de instrumentele cu venit fix, ci de investiţiile în acţiuni", a precizat Mihai Purcărea.

Spre deosebire, în Europa, principalele investiţii sunt în fonduri de acţiuni sau în cele diversificate, care au o componentă de acţiuni, a subliniat CEO-ul BRD Asset Management.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb