Mii de sirieni care fug din cauza luptelor dintre kurzi şi gruparea islamistă Statul Islamic (SI) pentru controlul oraşului Tell Abyad au pătruns ieri în Turcia, care şi-a redeschis graniţele pentru aceşti refugiaţi, după ce le ţinuse închise în ultimele zile, potrivit AFP.
La orele serii, un lung şir de refugiaţi, mulţi cu obiectele personale îndesate în saci, au început să traverseze în ordine punctul de trecere Akçakale, în timp ce alte mii aşteptau de cealaltă parte a frontierei, a constatat un fotoreporter al agenţiei AFP.
Aceşti sirieni au fugit cu speranţa că vor putea intra în Turcia, dar armata turcă i-a împiedicat, folosind chiar tunuri cu apă pentru a-i ţine la distanţă, potrivit jurnalistului.
Prinşi pe timpul nopţii între lupte şi gardul de sârmă ghimpată, în cursul zilei mulţi dintre ei au cerut apă, temperatura depăşind 35 de grade Celsius. Lucrătorii umanitari turci au aruncat cu sticle cu apă în direcţia mulţimii.
Autorităţile turce anunţaseră miercuri că vor închide local frontiera, cu excepţia unei "tragedii umanitare".
Responsabili de la Akçakale au permis în cele din urmă, în cursul zilei de ieri, accesul în Turcia pentru sirienii aflaţi în vecinătate.
Forţele kurde au reuşit ieri să forţeze pătrunderea în oraşul Tell Abyad şi duc lupte împotriva combatanţilor din rândul organizaţiei Statul Islamic, a confirmat un comandant kurd aflat la faţa locului.
Kurzii vor să preia controlul asupra acestui oraş locuit de arabi şi kurzi pentru a-i lipsi de jihadiştii din SI de un important punct de aprovizionare cu arme şi luptători străini.