Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a anunţat că ministerul pe care îl conduce este în plin proces de evaluare a dosarelor depuse pentru acordarea indemnizaţiei de merit pentru cei care sunt incluşi în categoria Tezaurelor Umane Vii. Conform ministrului: "Acolo, în acea parte a acestei minunate pieţe, se află tezaurul nostru identitar, oameni care prin ceea ce au realizat o viaţă întreagă, dau contur, frumuseţe, naţiunii noastre şi în acelaşi timp, o ancorează cu rădăcini solide în viitor. Am o datorie faţă de dumneavoastră pentru că mulţi ani, cei care au intrat în categoria Tezaure Umane Vii ca fiind certificaţi ca păstrători ai celor mai rafinate şi calificate meşteşuguri din România, erau folosiţi pentru fotografii la momente aniversare şi cam atât. Dar în acelaşi timp şi Ministerul Culturii are o obligaţie pentru dumneavoastră şi chiar dacă a fost anevoios, am decis că acea indemnizaţie de merit care se oferă pentru oameni din alte activităţi, domenii culturale, să meargă şi spre cei care sunt incluşi în categoria Tezaurelor Umane Vii, pentru că, realitatea este că un sprijin material pentru cei care se chinuie prin forţa familiilor lor să multiplice ceva care are valoare extraordinară pentru ţara noastră, este bine meritat şi necesar. Şi de aceea pot să spun că suntem în plin proces, la Ministerul Culturii, de evaluare a dosarelor depuse pentru acordarea indemnizaţiei de merit pentru cei care sunt incluşi în categoria Tezaurelor Umane Vii". Persoanele care deţin titlul de "Tezaure umane vii" vor putea beneficia de indemnizaţie de merit pentru domeniul culturii, potrivit unei hotărâri aprobate de Guvern în decembrie 2023.
Conform ministerului, programul Tezaure umane vii a fost instituit de UNESCO şi vizează creşterea gradului de recunoaştere şi vizibilitate a persoanelor care păstrează şi transmit elemente de patrimoniu cultural imaterial în cadrul comunităţilor din care fac parte, al specialiştilor şi al publicului larg. Pe de altă parte, îşi doreşte identificarea acelor persoane care, făcând dovada caracterului excepţional al performării, sunt capabile să transmită un anumit element de patrimoniu imaterial, în forma şi cu mijloacele tradiţionale nealterate, contribuind, astfel, la asigurarea viabilităţii acestuia.Indemnizaţiile de merit se acordă personalităţilor române de prestigiu ale ştiinţei, culturii şi sportului. Numărul total de indemnizaţii este stabilit prin lege, respectiv 1.650 de indemnizaţii, repartizate pe domenii.
Ministrul Culturii, Raluca Turcan, preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Daniela Cîmpean şi directori de instituţii de cultură, dar şi câţiva meşteri populari au participat săptămâna aceasta la inaugurarea clădirii monument istoric, Casa Artelor, din Piaţa Mică din centrul istoric al Sibiului. Casa Artelor aparţine de Muzeul ASTRA din Sibiu. Conducerea muzeului sibian a declarat că şi-a propus ca acest obiectiv să fie un hub cultural cu magazin cu obiecte realizate de meşteşugari, ateliere unde vor fi văzuţi meşteşugari, tot aici se vor ţine cursuri de calificare a celor care doresc să fie meşteşugari recunoscuţi pe piaţa muncii, iar la mansarda clădirii este o expoziţie dedicată meşteşugurilor.