Ministerul de Finanţe speră ca titlurile de stat să fie listate la BVB, în septembrie

N.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 5 mai 2008

Ministerul de Finanţe speră să listeze titlurile de stat la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) în septembrie, a declarat directorul departamentului de trezorerie din cadrul ministerului, Ştefan Nanu, citat de Reuters. Potrivit domniei sale, MEF ar putea emite obligaţiuni în lei, pe zece şi 15 ani la sfârşitul anului 2008.

România a liberalizat complet pieţele de capital în 2006, însă are o piaţă secundară a creditelor foarte puţin dezvoltată, emisiuni limitate de titluri de stat şi o bursă destul de redusă ca amploare.

Oportunităţile de investiţii de portofoliu rămân rare şi cea mai mare parte a banilor din străinătate sunt stocaţi în depozite bancare pe termen scurt sau în piaţa proprietăţilor.

Nanu a spus că strategia de management a datoriei publice pe termen mediu, cea dintâi a României, va răspunde nevoii de lichiditate şi de termene mai lungi ale scadenţelor.

"Implementarea acestei strategii va stabili premisele pentru o piaţă secundară mai lichidă, din moment ce principalele instrumente la care ne referim în această strategie sunt valorile mobiliare guvernamentale", a spus domnia sa.

"Este nevoie de instrumente mai lichide, pe o gama mai largă de scadenţe, pentru a avea un randament mai ridicat pe o perioadă mai mare de timp", a spus domnul Nanu în cadrul unui interviu ce a avut loc marţi.

Strategia, care a fost publicată de minis­ter şi care trebuie să fie aprobată de cabinet, evidenţiază titlurile de stat ca principal instrument de management al datoriei de stat, în locul împrumuturilor de la agenţiile multinaţionale, ca în trecut.

Scadenţele pe termen mai lung sunt necesare în mod deosebit, în contextul în care România trece la sistemul de pensii private şi fondurile de pensii sunt în căutare de oportunităţi de investiţii.

"Luăm în considerare o piaţă secundară alternativă, prin listarea valorilor mobiliare guvernamentale la BVB. În iunie sau iulie sperăm că vom începe testele tehnice astfel încât, dacă totul merge bine, să putem lista titlurile de stat în septembrie", a mai spus domnul Nanu.

Strategia, care ar putea fi aprobată de guvern într-o lună, prevede emisiunea de obligaţiuni de până la 15 ani, în intervalul 2008-2010.

Ministerul ia în calcul emisiunea de valori mobiliare indexate la valoarea inflaţiei, de care ar beneficia fondurile de pensii, dar şi introducerea operaţiunilor de răscumpărare şi de schimburi de obligaţiuni.

Până în prezent, ministerul s-a concentrat pe instrumente pe termen scurt pentru că piaţa a căutat randamente mai mari. Acest fapt se datorează accentuării inflaţiei şi volatilităţii cursului valutar, determinat de strâmtorarea mondială a lichidităţii.

Până acum au fost vândute peste 3 miliarde lei în titluri cu scadenţa la şase şi 12 luni şi în obligaţiuni pe 3 şi 5 ani.

Ministerul, care a majorat planul de emisiune la 11 miliarde lei, faţă de aproape 9,5 miliarde lei vânduţi anul trecut, a respins în mod repetat licitaţii în lunile recente. Randamentele acceptate au depăşit nivelul băncii centrale, de 9,5%.

"Date fiind condiţiile actuale, în care dobânzile interbancare cresc şi estimările inflaţioniste se accentuează, suntem interesaţi de finanţarea pe termen mediu şi scurt, nimic peste cinci ani", a mai spus domnul Nanu.

Cu toate acestea, potrivit domniei sale, ministerul ar putea relua planurile de emisiune pe termen lung dacă inflaţia se temperează către nivelul prevăzut de banca centrală în septembrie, de 5,9%, şi dacă fondurile de pensii private majorează cererea titlurilor de stat.

La începutul lunii aprilie, Ministrul Finanţelor, Varujan Vosganian, a declarat că titlurile de stat vor fi listate la Bursa de Valori Bucureşti în iunie, precizând că a accelerat procesul de listare pentru ca fondurile private de pensii să poată plasa banii pe care îi vor primi de la buget începând cu luna mai.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Plin de conditional optativ si de speranta articol! cenaclu de poezie, domnu' Vosganian, urmati pilda penibilului Mischiu-Vasile!!!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb