Ministerul Dezvoltării deschide apelurile de proiecte pentru reţelele de gaze finanţate prin "Anghel Saligny"

G.U.
Politică / 2 martie 2022

Ministerul Dezvoltării deschide apelurile de proiecte pentru reţelele de gaze finanţate prin "Anghel Saligny"

Ministerul Dezvoltării deschide, săptămâna viitoare, apelurile de proiecte pentru reţelele de gaze finanţate prin "Anghel Saligny", informează Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, relatează Agerpres.

Potrivit unui comunicat transmis, astăzi, de instituţie, după publicarea în Monitorul Oficial a Normelor metodologice, autorităţile locale vor putea depune cereri de finanţare, prin Programul Naţional de Investiţii "Anghel Saligny", pentru proiecte care vizează înfiinţarea de noi sisteme de distribuţie a gazelor naturale, extinderea sistemului existent de distribuţie a gazelor naturale, precum şi modernizarea sistemelor de distribuţie prin transformarea lor sisteme inteligente, anunţă ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila.

"70% dintre localităţile din România nu au acces la reţeaua de distribuţie a gazelor naturale, avem nevoie de un progres real şi rapid în acest domeniu. De aceea, Guvernul a creat acest mecanism de finanţare. A fost semnat Ordinul comun cu Ministerul Energiei, astfel că, de săptămâna viitoare, autorităţile locale pot cere finanţare pentru proiectele prin care vom realiza 2.500 km de conducte de gaze şi vom branşa 150.000 familii la reţeaua de distribuţie a gazelor naturale", a subliniat ministrul, citat în comunicat.

Ministerul Dezvoltării, prin Programul "Anghel Saligny", a alocat 50 de miliarde de lei pentru extinderea şi modernizarea reţelelor de drumuri, poduri, apă, canalizare şi gaz, şi va prelua de la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene finanţarea altor 105 proiecte, bugetul total ridicându-se, astfel, la 55,5 miliarde de lei.

Cererile de finanţare se pot depune, într-o perioadă de 45 de zile, în platforma digitală, conform ghidului de înregistrare a cererii de finanţare în aplicaţia digitală a Programului Naţional de Investiţii "Anghel Saligny", care va fi disponibil atât pe site-ul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei , cât şi în platforma electronică investitii.mdlpa.ro.

Selecţia obiectivelor de investiţii se va realiza, ulterior acestei perioade de depunere a cererilor de finanţare, pe baza criteriilor prevăzute de legile în vigoare, cuprinse în Normele metodologice, a precizat Cseke Attila.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb