MINISTERUL FINANŢELOR: Persoanele impozabile pot opta pentru aplicarea TVA începând cu data de 1 martie 2021

J.P.
Miscellanea / 15 martie 2021

Persoanele impozabile pot opta pentru aplicarea TVA începând cu data de 1 martie 2021

Toate persoanele impozabile a căror cifră de afaceri în anul calendaristic precedent, precum şi în anul în curs, nu a depăşit plafonul de 4,5 milioane de lei pot opta pentru aplicarea sistemului TVA la încasare începând cu data de 1 martie 2021, se arată într-un comunicat al Ministerului Finanţelor.

MF aduce clarificări privind aplicarea sistemului TVA la încasare. Astfel, prin Legea nr. 296/2020, au fost modificate prevederile Codului fiscal, intenţia fiind ca, începând cu 1 ianuarie 2021, persoanele impozabile a căror cifră de afaceri în anul calendaristic precedent şi în anul în curs nu a depăşit plafonul de 4,5 milioane de lei să poată opta pentru aplicarea sistemului TVA la încasare începând cu prima zi a perioadei fiscale următoare celei în care şi-au exercitat opţiunea.

Cu toate acestea, nu a fost posibilă aplicarea sistemului TVA la încasare începând cu 1 ianuarie 2021 în noile condiţii, întrucât în Codul fiscal există încă o serie de referiri la vechiul plafon de 2,25 milioane de lei, precum şi obligaţia de notificare pentru aplicarea sistemului în termenul de 25 ianuarie a fiecărui an.

Pentru respectarea intenţiei de reglementare care a stat la baza Legii 296/2020, MF precizează că a fost necesară modificarea şi a altor prevederi din Codul fiscal, modificări care s-au realizat prin OUG nr. 13/2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi a Legii contabilităţii nr. 82/1991.

Astfel, începând cu data de 1 martie 2021, toate persoanele impozabile a căror cifră de afaceri în anul calendaristic precedent, precum şi în anul în curs, nu a depăşit plafonul de 4,5 milioane de lei pot opta pentru aplicarea sistemului TVA la încasare. Această opţiune poate fi exercitată oricând în cursul anului.

Tot prin OUG nr. 13/2021 s-a instituit o regulă specială care a permis continuarea aplicării sistemului de către persoanele impozabile care ar fi trebuit să fie radiate începând cu data de 1 martie 2021 din Registrul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare, în condiţiile în care acestea ar fi devenit eligibile pentru aplicarea sistemului, potrivit noilor reguli, începând cu aceeaşi dată.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7456
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3349
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9683
Gram de aur (XAU)Gram de aur407.8725

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb