Ministerul Sănătăţii a declarat epidemie de rujeolă la nivel naţional

F.D.
Miscellanea / 5 decembrie 2023

Ministerul Sănătăţii a declarat epidemie de rujeolă la nivel naţional

Ministerul Sănătăţii a anunţat, marţi seara, că a declarat epidemie de rujeolă la nivel naţional, pentru a face posibilă vaccinarea copiilor cu vârsta cuprinsă între 9 şi 11 luni, precum şi recuperarea celor nevaccinaţi sau cu schema de vaccinare incompletă, având în vedere creşterea îngrijorătoare a cazurilor de rujeolă, precum şi numărul mare de spitalizări în secţiile de pediatrie şi boli infecţioase al copiilor infectaţi, relatează Agerpres.

"În acest moment, se înregistrează aproape 2.000 de cazuri la nivel naţional, în 29 de judeţe", precizează Ministerul Sănătăţii, într-un comunicat transmis AGERPRES.

De asemenea, Ministerul Sănătăţii va derula o campanie de informare a părinţilor, împreună cu medicii de familie, pentru o mai bună aderenţă la programul de vaccinare.

"Rujeola este o boală infecţioasă, care se transmite cu uşurinţă mai ales la copiii nevaccinaţi, iar, uneori, evoluţia este gravă şi pot apărea complicaţii. Menţionăm că acoperirea vaccinală cu prima doză, la nivel naţional, este de 78%, iar cu doza a doua de 62% dintre copiii eligibili, situându-se pe un trend descrescător de mai mult de 10 ani. Recenta adoptare a Strategiei Naţionale de Vaccinare are în vedere tocmai eliminarea acestor riscuri pentru sănătatea publică, produse de bolile prevenibile prin vaccinare", arată Ministerul Sănătăţii.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Cu mișcarea antivaccinista pe val , o să reînvie toate bolile care fuseseră eradicate prin vaccinare . Și o să fie tot vina lui Arafat sau a lui Bill Gates .

    Guvernul sa fie atent sa nu comande mai mult de 10 vaccinuri , sa nu se sesizeze DNA -ul

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3291
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3406
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7890
Gram de aur (XAU)Gram de aur480.8399

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb