Rusia a investit 200 miliarde dolari în economia Ucrainei în ultimii 20 de ani, inclusiv reducând preţurile gazelor naturale, a declarat ministrul rus al Dezvoltării Economice, Aleksei Uliukaiev, citat de RIA Novosti.
Demnitarul a explicat: "Poate prietenii noştri din Europa şi SUA nu înţeleg că noi sprijinim economia ucraineană (...) solicitând un preţ mai scăzut pentru gazele naturale şi alte resurse naturale, acordând împrumuturi Ucrainei etc. În ultimii 20 de ani, am investit acolo aproximativ 200 de miliarde de dolari".
Ministrul a mai spus că este greu de prevăzut cum se vor desfăşura evenimentele şi relaţiile dintre Rusia şi Ucraina: "În orice caz, Rusia este interesată de restabilirea păcii şi a prosperităţii în Ucraina. Vom căuta să găsim o ieşire din criza ucraineană, dar ne vom concentra pe toate regiunile şi grupurile sociale care trebuie să-şi hotărască propriul viitor".
Principala problemă între cele două ţări este un acord de asociere, a mai arătat demnitarul. Rusia şi Ucraina au semnat peste 400 de acorduri în diverse domenii de integrare în Comunitatea Statelor Independente (CIS), inclusiv Uniunea Vamală cu Belarus, Kazahstan şi Rusia.
În ultimele luni, Ucraina încearcă să îşi majoreze achiziţiile de gaze naturale din Europa prin Slovacia, după ce Rusia a dublat preţul acestor resurse pentru Kiev. Astfel, gazul natural ar urma să fie transportat în sensul invers celui pentru care au fost concepute iniţial gazoductele care transportă gaze naturale din Rusia spre Europa via Ucraina.
Săptămâna trecută, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a avertizat Uniunea Europeană de riscul ca livrările de gaze naturale ruseşti destinate Ucrainei să fie oprite în cazul în care Kievul nu îşi plăteşte datoriile către Gazprom, care, în prezent, se ridică la 3,508 miliarde dolari.