Ministrul Agriculturii întârzie plafonarea adaosului comercial

A.D.
Miscellanea / 24 octombrie

Sursa foto: internet

Sursa foto: internet

Săptămâna viitoare se anunţă o nouă discuţie cu reprezentanţii industriei alimentare, referitoare la plafonarea adaosului comercial la toate produsele procesate în ţară. Anunţul a fost făcut de ministrul Agriculturii, Florin Barbu, care a precizat că vrea să aibă "un dialog corect" atât cu procesatorii, cât şi cu zona de retail din România, transmite Agerpres.

"Am văzut un draft de ordonanţă care circulă prin media. Eu nu pot să vă spun acum procente, am văzut între 5 şi 50%. Actul normativ care va merge în Guvernul României este cel care va fi postat în transparenţă pe site-ul Ministerului Agriculturii. Mai mult de atât, aştept marţi la discuţii industria alimentară din România. Am avut o primă discuţie, dar îi aştept şi săptămâna viitoare. Nu vreau să ne grăbim să luăm decizii pripite. (...) Nu vreau să mă grăbesc, vreau să am un dialog corect, aşa cum l-am avut, atât cu procesatorii din România, cât şi cu zona de retail din România", a precizat Barbu.

Tot el susţine că această decizie de plafonare a adaosului comercial nu va afecta business-urile procesatorilor şi ale retailerilor din România.

"Nu va afecta în niciun fel business-urile fiecărui procesator, business-urile fiecărui retail din România, pentru că plafonarea adaosului comercial, şi nu vorbim de plafonarea preţurilor la alimente, vorbim de plafonarea adaosului comercial, se pune peste toate cheltuielile, adică peste fişa de cost a fiecărui produs, atât cu cheltuieli directe, cât şi cu cheltuieli indirecte, conform legii contabilităţii, care generează controale din partea Agenţiei Naţionale Fiscale", a explicat Barbu.

Ministrul nu a dat o dată certă, de la care ar putea intra în vigoare acest act normativ privind plafonarea adaosului comercial, atâta timp cât încă nu există consens cu toate părţile implicate.

"Nu pot să vă spun când. Dacă vă spun că mi-aş dori într-o săptămână, peste o săptămână spuneţi că ministrul n-a putut să facă acest act normativ. Haideţi să nu ne grăbim, îl facem prin consultare. Este gata 90% , dar vreau să ţin cont de părerea procesatorilor, vreau să ţin cont de părerea retailerilor, vreau să avem acest dialog, vreau să iasă un act aşa cum am făcut de atâtea ori în Ministerul Agriculturii, aşa cum am avut pe cele trei ordonanţe importante pentru fermierii români, partea de sistem bancar, partea de distribuitori, partea de furnizori, de imputuri. Niciun act normativ nu iese din Ministerul Agriculturii până nu avem dialog, până nu este consens şi până nu se realizează un proces verbal încheiat de toţi factorii care sunt implicaţi în actul normativ", a precizat oficialul MADR.

Intenţia de plafonare a adaosului comercial la toate produsele procesate în România a provocat reacţii contradictorii, după anunţul ministrului Agriculturii din data de 15 octombrie si este contestată de Federaţia Romalimenta şi de Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR) şi susţinută de Asociaţia Operatorilor din Agricultura Ecologică - BIO România.

Potrivit Romalimenta, o eventuală extindere a plafonării adaosului comercial pentru toate produsele este nejustificată şi extrem de păgubitoare şi nu există niciun argument viabil pentru aceasta.

Pe aceeaşi direcţie, Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România a susţinut, săptămâna trecută, că intervenţiile de acest gen fac foarte rău pieţelor pe întregul lanţ alimentar şi vor crea dezechilibre majore pe termen lung.

Pe de altă parte, BIO România consideră că plafonarea adaosurilor comerciale la produsele alimentare româneşti va însemna preţuri mai mici la raft şi vânzări în creştere pentru magazine, informează Agerpres.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb