Ministrul Energiei propune finalizarea hidrocentralelor şi dezvoltarea proiectelor nucleare ca soluţii de viitor

A.F.
Politică / 31 august

Ministrul Energiei propune finalizarea hidrocentralelor şi dezvoltarea proiectelor nucleare ca soluţii de viitor

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, afirmă că producţia de energie din capacităţi solare şi eoliene nu este "este o soluţie pentru întreg sistemul energetic naţional", având în vedere faptul că acest tip de energie este produsă intermitent. În acest context, Burduja avansează, printre altele, ideea continuării hidrocentralelor a căror construcţie a fost începută în perioada comunistă, conform news.ro.

"Energia verde, în principiu, este producţie intermitentă, deci avem producţie când bate soarele, când bate vântul şi dacă avem şi baterii sigur că putem beneficia şi în afara acestor intervale orare în care avem soare sau vânt, dar nu este o soluţie pentru întreg sistemul energetic naţional. De aceea este important să continuăm să terminăm hidrocentralele începute înainte de 1989 şi sper să facem anul acesta o premieră la Răstoliţa, în judeţul Mureş, suntem aproape de obţinerea avizului de mediu, discutăm de la câteva zile până la câteva săptămâni, până acest lucru se va întâmpla, şi asta ne va permite să terminăm acea lucrare", a afirmat Sebastian Burduja sâmbătă, în timpul unei vizite în judeţul Alba.

Ministrul mai spune că trebuie realizate proiecte de producere a energiei pe gaz, dar şi de modernizarea CET-urilor.

Sebastian Burduja subliniază însă că "marele pariu" îl reprezintă energia nucleară.

"Cele două proiecte mari, reactoarele 3 şi 4 (ale centralei de la Cernavodă - n.r.) sunt în grafic şi ne dorim în septembrie să vă dăm o veste foarte bună pentru cel mai important contract iar, odată cu această semnare, proiectul intră pe un drum fără întoarcere, deci el se va face, şi proiectul reactoarelor modulare de mici dimensiuni de la Doiceşti, unde România poate fi printre primele ţări din lume cu asemenea tehnologie", a adăugat ministrul

El spune că primul dintre cele şase module care produc energie nucleară ar putea fi pus în funcţiune în anul 2029, fiecare modul având o capacitate de 77 de megawaţi.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Domnul B. ar putea să reducă nr de locuri de parcare rezervat(e) lângă fostul CC al PCR.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb