Ministrul pentru românii de pretutindeni, Natalia-Elena Intotero, aflată în vizită de lucru în Republica Cipru, a avut o întrevedere cu preşedintele cipriot Nikos Anastasiadis, pe agenda discuţiilor aflându-se comunitatea românească din Cipru, relaţia bilaterală dintre cele două state şi proiectele derulate de MRP.
Potrivit unui comunicat al Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, Natalia Intotero i-a transmis preşedintelui cipriot şi un mesaj din partea premierului Viorica Dăncilă, referindu-se apoi la iniţiativele pentru promovarea valorilor României pretutindeni în lume, precum şi la programele derulate de Guvernul României pentru sprijinirea comunităţilor româneşti din afara graniţelor ţării în promovarea şi conservarea identităţii etnice, culturale şi lingvistice.
La rândul său, se arată în comunicat, preşedintele Nikos Anastasiadis a felicitat autorităţile române pentru interesul acordat conaţionalilor de peste hotare şi pentru existenţa unui minister dedicat românilor de pretutindeni.
În cadrul aceleiaşi vizite, ministrul Intotero a avut şi o întrevedere cu membrii comunităţii româneşti din Cipru.
"Discuţia cu reprezentanţii Alianţei Românilor din Cipru, singura asociaţie românească de pe insulă, s-a concentrat pe modificarea codului electoral pentru votul din străinătate, precum şi pe concluziile discuţiei cu Comisarul Prezidenţial cipriot pentru Diaspora şi Afaceri Umanitare, Photis Photiou. De asemenea, demnitarul român i-a încurajat pe românii din Cipru să participe la proiectele derulate de MRP şi la sesiunile de depunere de proiecte pentru a obţine finanţări nerambursabile", conform comunicatului.