Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marius Budăi, este invitat, astăzi, în plenul Camerei Deputaţilor, la dezbaterea de la Ora Guvernului pe tema pensiilor speciale, transmite Agerpres.
Şedinţa de plen este programată pentru luni, 21 noiembrie, ora 15,00.
Dezbaterea politică a fost solicitată de Grupul parlamentar al USR şi este intitulată: "Stadiul îndeplinirii Jalonului 215 din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă - Intrarea în vigoare a cadrului legislativ pentru reducerea cheltuielilor cu pensiile speciale - şi care sunt paşii concreţi făcuţi de Ministerul Muncii pentru a duce la îndeplinire la timp acest angajament".
Liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu, a anunţat, pe 9 noiembrie, că ministrul Marius Budăi trebuie să dea explicaţii despre stadiul îndeplinirii jalonului 215 din PNRR, respectiv pe pachetul legislativ referitor la pensiile speciale.
"Este vorba despre pachetul legislativ pentru pensii speciale. Este jalon PNRR, este termen 31 decembrie. Suntem în 9 noiembrie şi nu mai este mult timp. Nu ştim ce planuri are Guvernul cu acest jalon important, toată societatea aşteaptă să vadă cum va fi soluţionată această problemă, de aceea USR l-a chemat pe domnul Budăi să ne spună care sunt intenţiile Guvernului, care este calendarul gândit de dânşii pentru adoptarea acestui jalon din PNRR", a declarat atunci Moşteanu.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 21.11.2022, 09:37)
Toate tarile au dreptul sa-si stabileasca, in functie de puterea lor, nivelul si modul de acordare a pensiilor, mai ales celor care au cotizat.
Fondurile sistemului public de pensii sunt constituite din cotizatiile membrilor inscrisi, din alte surse cum ar fi dobanzile si, la nevoie din subventiile din partea statului.
Este de neinteles cum au ajuns cei de la UE sa dispuna de sumele care sunt in realitate banii cetatenilor. a celor care astazi sunt incadrati in munca, viitorii pensionari de maine si nu ai statului roman si prin urmare in niciun caz banii UE, asupra carora cei de acolo sa dispuna si pe care sa-i foloseasca inspre asuprirea si saracirea, infometarea,. schingiuirea batranilor romani.
UE, poate eventual sa intervina asupra subventiilor acordate de stat si poate ca aceasta a fost si intentia lor dar intentia a fost prost inteleasa de decidentii romani. Subventiile nu pot depasii 9,4 % din PIB, poate asa au decis ei, ca asa ar fi normal.
Iar daca UE insista cu acest procent, asa cum sustine acum, acest aspect este o discriminare majora a pensionarilor romani si un act de teroare. Ca, in conditiile in care principalele mijloace de productie din Romania au fost distruse, la indicatiile si prin conditiile impuse de UE cu diverse ocazii si industria si agricultura din Romania au fost puse la pamant, obiectivele energetice au fost oprite si distruse la un nivel mai ridicat ca cel din Ucraina de astazi, in mod cert produsul intern brut, indicatorul vizat de ei, nu mai are sanse sa creasca vreodata in Romania. Asa ca masura sustinuta de UE, este in fapt un act terorism, o parghie de a batjocorii pensionarii acestei tari si un act de discriminare majora a romanilor, in raport cu cetatenii altor tari.
Conducatorii Romaniei nu trebuie sa admita ca nemernicia care a fost prevazuta de tradatorii si vanzatorii de tara, paricizi abominabili, acel 9,4% din PIB, sa poata afecta viata si sanatatea parintilor si bunicilor nostrii.
Asa cum in alte tari statele acorda ajutoare, indemnizatii si alte forme de asistenta sociala si isi apara batranii si conducatorii romani trebuie sa gaseasca forme prin care efectele acestei nemernicii sa nu-i loveasca pe pensionarii romani.
Ca nu cativa nemernici hotarasc soarta Romaniai si a batranilor ei.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 21.11.2022, 10:03)
Despre ce industrie a Romaniei vorbim ca a fost distrusa si nu s-a pus nimic inapoi?? PIB Romania in 1990 39 bil dollars, PIB Romania 2021 288 BIL DOLLARS. Industria ce s-a "distrus" e doar ceea ce in zilele noastre nu ar fi absolut deloc competitiv cu nimeni. In plus pensiile speciale ne falimenteaza tara(in fiecare an Romania se indatoreaza tot mai mult pt plata acestor pensii NECONTRIBUITE).
Veniturile la buget, incasate din taxe si impozit sunt de cca 33,5% din PIB. Din aceste venituri 9,4% se duc la pensii, adica aproape 1/3 din tot bugetul. Pt pensii speciale. Concluzia simpla e ca Romania nu-si permite pensionari de lux. Si nu e nici corect fata de ceilalti care au lucrat si primesc dupa cat au contribuit.
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 21.11.2022, 10:28)
Aur este un partid extremist. La curtea de apel bucuresti sa cerut dizolvarea aur , desfiintarea acestui partid. Instanta a admis cererea si a emis hotarare pt desfiintarea aur. Daca sentinta va fi mentinuta si la ICCJ george simion si extremistii care ii sustin vor fi PA.
In alta ordine de idei inainte de orce trebuie eliminate TOATE PENSIILE SPECIALE inclusiv cele militare. Cu banii de la pensiile speciale pot fi dublate toate pensiile pana in 2500 lei.
-in rest ne dorim ca rusii sa dea inapoi tezaurul romaniei . Cu aurul furat de rusi putem plati toate datoriile externe si ne putem creste nivelul de de trai .
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 21.11.2022, 10:47)
Pai armata n-are ce pensii speciale sa primeasca. O pensie normala plus o pensie de veteran de razboi numai pt cei ce au participat in razboi. altfel au un job total nepericulos armata.
1.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 21.11.2022, 11:58)
Produsul intern brut (prescurtat PIB) este un indicator macroeconomic care reflectă suma valorii de piață a tuturor mărfurilor și serviciilor destinate consumului final, produse în toate ramurile economiei în interiorul unei țări în decurs de un an. (conf Wikipedia)
Dar, fondul de pensii nu este reprezentat cum sustineti de 9,4 % din veniturile incasate din taxe si impozite,(de 33,4 % din PIB) cum spuneti si deci din bugetul statului.
In bugetul sistemului de pensii pentru anul 2022, de 99,7 miliarde lei, 86,4 %, respectiv 86,2 miliarde lei, sunt asigurati din cotizatiile contribuabililor, sume care nu fac parte din PIB-ul acestei tari. Diferenta de 13,5 miliarde lei este asigurata din bugetul statului.
Si da, pensionarii de lux trebuie readusi la acelasi nivel, in functie de drepturile lor contributive.
1.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 21.11.2022, 14:59)
Pai mai mare discriminare decat aceea in care unii sunt platiti dupa contributivitate si altii dupa cum s-au aranjat cu legi injuste -ocupationale , speciale- ce mai poate fi?