MMPS: "Conflictele de interese au fost în număr de 6, anul trecut"

A.P.
Anticorupţie / 29 aprilie 2021

"Conflictele de interese au fost în număr de 6, anul trecut"

Numărul conflictelor de interese a fost anul trecut în număr de 6, mai mic faţă de cel din aceeaşi perioadă a anului 2019 când au fost înregistrate 26 de conflicte, iar numărul salariaţilor participanţi la aceste conflicte a scăzut de la 22.461 la 2.219, conform datelor centralizate de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, citate de Agerpres.

Pe activităţi economice, în anul 2020 au fost înregistrate trei conflicte de interese în domeniul industriei prelucrătoare, la care au participat 1.333 de salariaţi, în domeniul intermedieri financiare şi asigurări a fost înregistrat un conflict de interese, la care au participat 720 de salariaţi, în domeniul activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport a fost înregistrat un conflict de interese la care au participat 125 de salariaţi, iar în domeniul administraţie publică şi apărare; asigurări sociale din sistemul public a fost înregistrat un conflict de interese la care au participat 41 de salariaţi.

Anul trecut, în regiunea Bucureşti-Ilfov s-au înregistrat două conflicte de interese cu 845 de participanţi, în regiunea Centru s-a înregistrat un conflict de interese cu 710 participanţi, în regiunea Nord-Est s-a înregistrat un conflict de interese cu 604 participanţi, în regiunea Sud-Est s-a înregistrat un conflict de interese cu 41 de participanţi, iar în regiunea Sud-Muntenia s-a înregistrat tot un conflict de interese cu 19 participanţi.

Din analiza conflictelor de interese pe grupe de întreprinderi, în zona întreprinderilor cuprinse între 0-300 salariaţi au fost înregistrate trei conflicte cu 185 de participanţi, în zona întreprinderilor cuprinse între 801 - 1.500 salariaţi a fost înregistrat un conflict cu 710 participanţi, iar în zona întreprinderilor cuprinse între 1.501 - 2.500 salariaţi au fost înregistrate două conflicte cu 1.324 de participanţi.

În ianuarie s-a înregistrat un conflict cu 19 participanţi, în februarie s-a înregistrat un conflict cu 125 de participanţi, în luna martie un conflict cu 604 participanţi, în luna iulie s-a înregistrat un conflict cu 720 de participanţi, în august un conflict cu 41 de participanţi, iar în septembrie un conflict cu 710 participanţi.

În anul 2020 la Inspecţia Teritorială de Muncă au fost înregistrate trei conflicte de interese, iar la întreprinderi trei conflicte de interese.

În anul 2020, numărul unităţilor cu mai mult de 21 de angajaţi, înregistrate la Inspectoratele Teritoriale de Muncă, a fost de 43.531. Dintre acestea, 12.199 aveau forma de proprietate de stat, 30.917 forma privată, 332 formă mixtă, iar 83 alte forme.

La nivel de regiuni, situaţia se prezintă astfel: în regiunea Bucureşti-Ilfov - 10.151 unităţi, din care 8.577 în municipiul Bucureşti, cu 7.189 unităţi private şi 1.300 de stat. Urmează regiunea Nord-Vest cu 5.918 unităţi, din care 4.261 private şi 1.614 de stat, regiunea Centru cu 5.449 unităţi, din care 3.808 unităţi private şi 1.570 de stat, regiunea Sud-Muntenia cu 5.424 unităţi din care 3.550 private şi 1.829 de stat, regiunea Nord-Est cu 5.241, din care 3.349 unităţi private şi 1.856 de stat, regiunea Sud-Est cu 4.597 unităţi, din care 3.095 private şi 1.452 de stat, regiunea Vest cu 3.594 unităţi din care 2.496 private şi 1.059 de stat, iar regiunea Sud-Vest Oltenia cu 3.157 unităţi, din care 1.786 private şi 1.329 de stat.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb