Moneda naţională a revenit la 4,305 lei/euro

F.A.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 2 februarie 2008

Cursul de schimb a revenit la aproximativ 4,3050 lei/euro, după ce moneda naţională se depreciase în primele tranzacţii ale zilei cu aproximativ 3 bani, pe o piaţă volatilă, în ton cu evoluţia altor monede din regiune, dealerii suspectând banca centrală de o intervenţie indirectă în piaţa valutară.

"Volatilitatea este destul de ridicată, iar moneda naţională a urmărit, în debut, tendinţa generală a celorlalte monede din regiune. Leul a recuperat puţin după pierderile de dimineaţă, în urma unei presiuni pe vânzare de euro, când cursul ajunsese la 4,32 lei/euro. Există posibilitatea să fi fost o intervenţie indirectă a băncii centrale, însă volumele de tranzacţionare au fost destul de reduse", a declarat, pentru NewsIn, Ciprian Mihai, şef de departament în cadrul trezoreriei Volksbank România.

Moneda europeană era tranzacţionată în debutul primei şedinţe a săptămânii uşor peste 4,29 lei/euro, însă primele tranzacţii au depreciat leul până la 4,3220 lei/euro. Ulterior, cursul a coborât până la 4,30 lei/euro, pentru ca, la 10:20, băncile să cumpere un euro cu 4,3050 lei şi să îl vândă cu 4,3150 lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7199
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3386
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9783
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.7229

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
contragarantare.ro
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb